.Twilight Confession.
Bun venit pe forumul twilightconfesion.Va uram vizionare placuta. 		Lista Forumurilor Pe Tematici
.Twilight Confession. | Reguli | Inregistrare | Login

POZE .TWILIGHT CONFESSION.

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Sabina pe Simpatie.ro
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 63 ani
.Twilight Confession. / •Midnight Sun. / Capitole Moderat de Flavia
Autor
Mesaj Pagini: 1
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Deci

pun primul capitol

ii multumesc in mod deosebit lu` varamea :X
care mi-a dat documentul
dupa ce mi-la dat ea am dat si eu de el )


Soarele de la miezul noptii
Capitolul 1 - Prima vedere
Acesta era momentul din zi in care imi doream sa pot sa dorm.
Liceul.
Sau cuvantul potrivit este mai degraba « purgatoriu » ? Daca exista o cale de a-mi ispasi pacatele, asta ar trebui sa atane greu in balanta. Nu ma pot obisnui cu plictiseala, fiecare noua zi pare mai monstruoasa decat cea care tocmai a trecut.
Presupun ca asta chiar este o forma de somn, daca somnul poate fi definit ca starea inerta intre perioadele active.
M-am uitat la crapaturile care se intindeau de-a lungul tencuielii pana in coltul peretelui cantinei, imaginandu-mi modele in ele. Era o modalitate de a ignora vocile care imi sunau in cap ca revarsarea unui rau.
Ignoram cateva sute de voci din plictiseala. Cand vine vorba de mintea umana, am auzit tot ce se putea auzi si inca mai mult decat atat.
Astazi, toate gandurile se invarteau in jurul exageratului eveniment mult asteptat : noua achizitie din colectivul de elevi. Le-a trebuit atat de putin ca sa se entuziasmeze. Am vazut noul chip repetat in ganduri din fiecare unghi. Doar o fata umana obisnuita. Entuziasmul trezit de venirea ei era obositor de previzibil – ca si cum i-ai arata unui copil un obiect sclipitor. Jumatate din populatia masculina, cu instictul lor de turma, se imaginau deja indragostiti de ea, doar pentru ca era noua. Am incercat din rasputeri sa-i ignor.
Doar pe patru dintre voci le blocam din politete si nu din sila : familia mea, cei doi frati si doua surori, care erau atat de obisnuiti cu lipsa intimitatii in prezenta mea, incat rareori se gandeau la asta. Le dadeam cata intimitate puteam. Daca reuseam, incercam sa nu ascult.
Dar chiar daca incercam, totusi...stiam.
Ca de obicei, Rosalie se gandea la ea insasi. Isi zarise profilul in reflexia ochelarilor cuiva, si isi contempla propria perfectiune. Mintea lui Rosalie era o balta de superficialitate, cu foarte putine surprize.
Emmett era infuriat din cauza meciului de wrestling cu Jasper, pe care il pierduse noaptea trecuta. Era nevoie de intreaga lui rabdare ca sa reziste pana la sfarsitul orelor, cand o sa orchestreze o revansa. Niciodata nu ma simteam ca un intrus in mintea lui Emmet, pentru ca el niciodata nu gandea ceva ce n-ar fi putut spune si cu voce tare, sau pe care nu l-ar fi putut face. Poate ca ma simteam vinovat citind mintile altora pentru ca stiam ca sunt lucruri pe care ei n-ar fi vrut ca eu sa le stiu. Daca mintea lui Rosalie era o balta superficiala, atunci a lui Emmet era un lac limpede ca sticla, fara nici o umbra.   
Iar Jasper …suferea. Mi-am stapanit un oftat.
Edward. Alice mi-a spus numele in mintea ei, si mi-a captat atentia imediat

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Era ca si cum m-ar fi strigat pe nume cu voce tare. Eram bucuros ca numele meu nu mai era la moda in ultimul timp, pentru ca fusese enervant.De fiecare dara cand cineva se gandea la un Edward, capul mi se intorcea din reflex...
Capul nu mi s-a intors. Alice si cu mine eram buni la conversatiile private.Foarte rar ne prindea cineva. Mi-am pastrat privirea pe tencuiala  peretelui.
Cum se descurca? m-a intrebat ea.
M-am incruntat, doar cu o mica schimbare a pozitiei gurii mele. Nimic ce i-ar putea face pe ceilalti sa banuiasca ceva. Puteam foarte bine sa ma incrunt de plictiseala.
Tonul mental al lui Alice era alarmat acum, si am vazut in mintea ei ca il urmarea pe Jasper cu coada ochiului. Este vreun pericol? A inceput sa caute in viitorului apropiat, tracand prin viziuni monotone ca sa descopere sursa incruntarii mele.
Mi-am intors capul incet spre stanga, ca si cum ma uitam la scandurile peretelui, am oftat, si apoi m-am uitat spre dreapta, inapoi la crapaturile tencuielii.Doar Alice stia ca clatin din cap in semn de raspuns.
Ea s-a relaxat. Anunta-ma daca situatia se inrautateste.
Mi-am miscat doar ochii, sus spre tavanul de deasupra si apoi inapoi in jos.
Multumesc ca faci asta.
M-am bucurat ca nu puteam sa-i raspund cu voce tare.Ce as fi putut sa-i spun? “Cu placere”? Cu greu s-ar putea spune asa ceva. Nu-mi placea sa ascult chinurile lui Jasper. Chiar trebuia sa experimenteze asa? N-ar fi fost o cale mai sigura daca ar fi recunoascut ca n-o sa fie niciodata capabil sa-si stapaneasca setea asa cum puteam noi, si sa nu mai incerce sa-si depaseasca limitele ? De ce sa riste un dezastru ?
Trecusera doua saptamani de la ultima noastra vanatoare. Nu era insuportabil de dificil pentru noi ceilalti. Doar un pic incomfortabil uneori, daca oamenii veneau prea aproape, daca vantul sufla din directia gresita. Dar rareori se intampla ca oamenii sa vina aproape de noi. Instinctele le spuneau ceea ce mintile lor nu puteau intelege : noi suntem periculosi.
Jasper era foarte periculos in acest moment.
Chiar atunci, o fetita s-a oprit la capatul celei mai apropiate mese, intalnindu-se cu o prietena. Si-a aranjat parul scurt si nisipos, trecandu-si degetele prin el. Aparatele de aer cald au impins mirosul ei in directia noastra.Eu eram obisnuit cu modul in care mirosul ma facea sa ma simt – arsura uscata din gat, nevoia din stomac, crisparea automata a muschilor, excesul de venin din gura.
Toate astea erau destul de normale, si usor de ignorat de obicei. Dar acum era mai greu, toate senzatiile fiind mai puternice, dublate, pentru ca monitorizam si reactia lui Jasper. Sete dublata, nu doar setea mea.
Jasper isi lasa imginatia sa zboare departe. Isi imagina, se vedea pe el ridicandu-se din scaunul de langa Alice si ducandu-se langa fetita. Se gandea sa se aplece, ca si cum vroia sa-i sopteasca in ureche, si lasandu-si buzele sa ii atinga gatul. Imaginandu-si cum ar simtii sangele cald care curgea rapid pe sub pielea ei, in timp ce pulsul i se acelera...
Am lovit cu piciorul in scaunul lui.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
El mi-a intalnit privirea pentru un moment, apoi s-a uitat in jos.Puteam sa aud rusinea si razvratirea, luptandu-se in mintea lui.
- Scuze, murmura Jasper.
Am dat din umeri.
- Nu aveai de gand sa faci nimic, i-a soptit Alice alinandu-i intristarea. As fi vazut.
Mi-am stapanit grimasa care ar fi dat de gol minciuna lui Alice. Trebuia sa fim uniti, Alice si cu mine. Nu era usor, sa auzi voci sau sa vezi imagini din viitor. Amandoi eram niste ciudati printre cei care erau deja ciudati. Ne protejam secretele unul altuia.
- Te ajuta putin daca te gandesti la ei ca oameni, sugera Alice cu vocea ei inalta si muzicala mult prea rapida ca sa poata fi inteleasa de urechea umana -  daca ar fi fost cineva destul de aproape incat sa auda. O cheama Whitney. Are o surioara mai mica pe care o adora. Mama ei a invitat-o pe Esme la petrecerea aia din gradina, iti amintesti?
- Stiu cine e, spuse Jasper taios. Se intoarse sa se uite la una din ferestrele mici de sub streasina, din capatul incaperii.
Tonul lui incheie conversatia.
Va trebui sa vaneze diseara. Era ridicol sa riste asa, incercand sa-si testeze puterea, sa-si intareasca capacitatea de a indura. Jasper trebuia pur si simplu sa-si accepte limitarile si sa se multumeasca cu atat. Obiceiurile pe care si le formase nu il ajutau deloc in stilul nostru de viata.N-ar trebui sa se chinuie asa.
Alice ofta incet si se ridica, luandu-si tava cu mancare - un obiect de recuzita de fapt, si lasandu-l pe Jasper singur. Stia cand Jasper se satura de incurajarile ei. Desi relatia lui Rosalie si Emmett era mult mai batatoare la ochi, Alice si Jasper isi cunosteau unul altuia fiecare stare de spirit. Ca si cum puteau sa citeasca si ei ganduri – dar numai pe ale lor.
Edward Cullen.
Reactie din reflex. M-am intors cand mi-am auzit numele strigat, desi nu era strigat ci doar gandit.
Ochii mi-au ramas timp de o fractiune de secunda pe o pereche de ochi umani mari, caprui-ciocolatii, aflati pe un chip palid in forma de inima. Stiam chipul acela, desi nu-l mai vazusem eu insumi pana in acel moment. Fusese in fiecare minte umana astazi. Isabella Swan, noua eleva. Fiica sefului de politie din oras, adusa sa locuiasca aici printr-o situatie noua de custodie.Bella. Ii corectase pe toti cei care ii folosisera numele intreg...
M-am uitat in alta parte, plictisit. Mi-a trebuit o secunda sa-mi dau seama ca nu ea a fost cea care imi gandise numele.
Bineinteles ca deja se indragosteste de Culleni, am auzit primul gand continuand.
Acum am recunoscut “vocea”. Jessica Stanley , a trecut ceva vreme de cand m-a deranjat cu vorbaraia ei interioara. Ce usurare a fost cand a trecut peste pasiunea ei prost directionata. Devenise aproape imposibil sa scap de constantele si ridicolele ei vise cu ochii deschisi. Imi doream, la momentul respectiv, sa pot sa-i explic ce anume s-ar fi intamplat daca buzele mele, si dintii de dedesubtul lor, ar fi ajuns in apropierea ei.Asta ar fi oprit fanteziile enervante.Gandul la reactia ei aproape ma facu sa zambesc.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
I-ar prinde foarte bine, continua Jessica. Nici macar nu-i draguta. Nu stiu de ce se holbeaza Eric asa mult...sau Mike. 
Se stramba mental cand se gandi la ultimul nume. Noua ei pasiune, popularul Mike Newton, care n-o baga in seama. Dar se pare ca nu era la fel de ignorant cand venea vorba de fata cea noua.Ca un copil cu o jucarie sclipitoare, din nou. Asta daduse gandurilor Jessicai o nota rautacioasa, desi se purta foarte prietenos cu nou-venita in timp ce ii explica informatiile stiute de toata lumea, despre familia mea. Probabil noua eleva intrebase de noi.
Toata lumea se uita si la mine astazi, se gandi Jessica. Ce norocoasa sunt ca Bella are doua cursuri cu mine...Pun pariu ca Mike o sa vrea sa stie ce...
Am incercat sa blochez vorbaria prosteasca afara din capul meu, inainte ca meschinaria si superficialitatea sa ma inebuneasca.
- Jessica Stanley o pune la curent pe noua fata Swan cu barfele despre clanul Cullen, i-am murmurat eu lui Emmet ca sa-mi distrag atentia. 
El chicoti. Sper ca spune de bine, se gandi el.
- De fapt e cam lipsita de imaginatie. Doar o vaga aluzie scandaloasa.Nici un pic de groaza. Sunt cam dezamagit.
Si fata cea noua ?E si ea dezamagita de barfe ?
Am ascultat ca sa aud ce crede fata cea noua, Bella, despre povestea Jessicai.Ce vedea ea cand se uita la familia ciudata si palida pe care o evita toata lumea ?
Era intr-un fel responsabilitatea mea sa stiu ce reactie are.Actionam ca un paznic, in lipsa unui cuvant mai potrivit, pentru familia mea. Ca sa ne protejam. Daca cineva devenea suspicios, puteam sa dau o avertizare timpurie si sa ne retragem la timp.Se intampla ocazioanal – un om cu imaginatie activa sa ne vada ca pe niste personaje de carte sau film. De obicei intelegeau gresit, dar era mai bine sa ne mutam in alta parte, decat sa riscam sa fim descoperiti. Foarte, foarte rar, cineva ghicea corect.Dar nu le dadeam nici o sansa sa-si testeze ipoteza. Dispaream pur si simplu, ca sa devenim doar o amintire terifianta...
N-au auzit nimic, desi ascultasem cu atentie locul de langa care Jessica isi continua prostescul monolog interior.Era ca si cum nu statea nimeni langa ea. Ce ciudat, fata s-a mutat ? Nu parea probabil, pentru ca Jessica inca conversa cu ea. M-am uitat intracolo, ca sa verific, simtindu-ma nesigur. Sa verific ceea ce imi spunea « auzul » - asta era ceva ce nu mai facusem niciodata. 
Din nou, privirea mi s-a oprit pe ochii aceia mari si caprui. Ea statea chiar acolo unde statuse si inainte, si se uita la noi, un lucru normal. Probabil ca Jessica inca ii spunea barfe locale despre familia Cullen.
Sa se gandeasca la noi de asemenea, ar fi un lucru normal.
Dar nu puteam sa aud nici o soapta.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
O caldura rosie tentanta ii inbujora obrajii cand isi lasa privirea in jos, vrand sa evite jenanta gafa de a fi prinsa in timp ce se holba la un strain.Era bine ca Jasper se uita inca afara pe fereastra. Nu-mi placea sa-mi imaginez cum i-ar fi fost afectat controlul in fatza unei asemenea abundente de sange.
Emotiile au fost atat de clare pe fatza ei, ca si cum i-ar fi fost scrise in cuvinte, pe frunte : surpriza, in timp ce sesiza inconstient toate semnele diferentelor subtile intre cei ca ea si cei ca mine, curiozitatea, ascultand povestirea Jessicai, si ceva in plus...fascinatie. N-ar fi prima data. Noi eram frumosi pentru ei, prada noastra.Si apoi, la final, jena, pentru ca am prins-o uitandu-se la mine.
Si, desi gandurile ei au fost atat de clare in ochii ei ciudati – ciudati datorita adancimii din ei , ochii caprui par deseori anosti in intunecimea lor – puteam sa aud doar liniste din locul unde statea ea. Absolut nimic.   
M-am simtit nelinistit pentru un moment.
Nu mai intalnisem asa ceva niciodata. Era ceva in neregula cu mine? Ma simteam la fel ca intotdeauna. Ingrijorat, am incercat sa ascult cu multa atentie. 
Toate vocile pe care le blocasem au inceput brusc sa-mi urle in cap.
...oare ce muzica ii place...poate as putea sa mentionez cd-ul ala nou...; se gandea Mike Newton, la doua mese distanta, uitandu-se la Bella Swan.
Ia uite cum o priveste. Nu-i deajuns ca are jumatate din fetele din scoala asteptandu-l pe el...; Eric Yorkie avea ganduri haotice, care se invarteau tot in jurul fetei.
...atat de dezgustator. Ai crede ca e faimoasa sau ceva...Pana si Edward Cullen se holbeaza... Lauren Mallory era atat de invidioasa incat fatza ei ar fi trebuit sa aiba o nuanta de violet. Si Jessica, prefacandu-se noua ei prietena.Ce gluma buna...Vitriol continua sa se reverse din gandurile fetei.
...Pun pariu ca toata lumea a intrebat-o asta.Dar as vrea sa vorbesc cu ea. O sa ma gandesc la o intebare mai originala....medita Ashley Dowling.
…poate o sa fie cu mine la Spaniola…spera June Richardson.
…asa multe de facut diseara! Trigonometria, si lucrarea la Engleza. Sper ca mama… Angela Weber, o fata tacuta, ale carei ganduri erau neasteptat de dragute, era singura de la masa care nu era obsedata de aceasta Bella.
Puteam sa-i aud pe toti, sa aud fiecare lucru insignifiant la care se gandeau cand le trecea prin cap. Dar nimic de la noua eleva, cu ochii ei inselator de comunicativi.
Si bineinteles, puteam sa aud ce a spus cand i s-a adresat Jessicai. Nu aveam nevoie sa citesc minti ca sa fiu capabil sa-i aud vocea inceata si clara, din capatul opus al incaperii.
- Care dintre ei este baiatul cu par castaniu-roscat? am  auzit-o intreband, privind cu coada ochiului spre mine, dar uitandu-se repede in alta parte cand a vazut ca inca o priveam.
Daca as fi avut timp sa sper ca auzindu-i vocea voi putea sa-i gasesc si tonul gandurilor, pierdut pe undeva unde nu-l puteam patrunde, as fi fost imediat dezamagit. De obicei, gandurile oamenilor aveau acelasi ton ca si vocea lor fizica. Dar aceasta voce tacuta si timida nu imi era familiara, nu era una din sutele de ganduri care se revarsau in incapere, eram sigur de asta.Asta e ceva cu totul nou.
Oh, mult noroc idioato!  gandi Jessica inainte sa-i raspunda fetei la intrebare.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
- Acela e Edward.Este minunat, evident, dar nu-ti pierde timpul. Nu iese cu nimeni. Se pare ca niciuna din fetele de aici nu este destul de buna pentru el, spuse ea tragand aer in piept.
Mi-am intors capul ca sa-mi ascund zambetul. Jessica si colegele ei n-aveau idee cat de norocoase erau ca nici una din ele nu imi placea in mod deosebit.
In spatele umorului trecator, am simtit un impuls ciudat, unul pe care nu l-am inteles in totalitate.Avea legatura cumva cu rautatea din gandurile Jessicai pe care fata cea noua nu o banuia...Am simtit o nevoie stranie de a ma aseza intre ele, protejand-o pe aceasta Bella Swan de gandurile intunecate din mintea Jessicai.Ce ciudat sa simt asa ceva...Incercand sa caut motivatiile din spatele impulsului, am examinat-o pe fata cea noua inca o data.
Poate era doar un instict protector, de mult uitat – cei puternici in slujba celor slabi. Fata arata mult mai fragila decat noii ei colegi.Pielea ii era atat de trasparenta, incat era greu de crezut ca ii oferea prea multa protectie in fata lumii exterioare.Puteam sa vad pulsul ritmic al sangelui prin venele ei, pe dedesubtul membranei palide... Dar nu trebuia sa ma concentrez la asta. Eram bun la stilul de viata pe care il alesesem, dar eram la fel de insetat ca si Jasper, si nu era cazul sa ma las tentat.
Exista o cuta vaga intre sprancenele ei, de care nu parea sa fie constienta.
Era incredibil de frustrant! Puteam sa vad foarte clar ca o epuiza sa stea acolo, sa faca conversatie cu straini, sa fie centrul atentiei. Puteam sa-i simt timiditatea, din modul in care isi tinea umerii fragili, vizibil incovoiata, ca si cum se astepta in orice moment la respingere.Si totusi puteam doar sa simt, sa vad, sa-mi imaginez. Nu era nimic inafara de liniste din partea acestei fete deloc iesite din comun. Nu puteam sa aud nimic. De ce ?
- Mergem? Murmura Rosalie, intrerupandu-mi concentrarea.
Mi-am luat privirea de la fata, sitindu-ma usurat. Nu vroiam sa continui sa esuez – ma irita. Si nu vroiam sa-mi dezvolt vreun interes in legatura cu gandurile ei ascunse, doar pentru ca erau ascunse pentru mine. Fara indoiala, cand o sa reusesc sa-i descifrez gandurile, si o sa gasesc o cale sa fac asta, or sa fie la fel de meschine si banale ca gandurile oricarui alt om.Nu merita efortul de a reusi sa le aud.
- Deci fata cea noua nu e infricosata de noi, inca ? intreba Emmet, inca asteptand raspunsul de la intrebarea lui de dinainte.
Am dat din umeri. Nu era destul de interesat inca sa ma preseze pentru mai multe informatii.Nici n-ar avea de ce sa fie interesat.
Ne-am ridicat de la masa si am iesit din cantina.
Emmett, Rosalie, si Jasper pretindeau ca sunt seniori ; au plecat spre cursurile lor. Eu jucam un rol mai tanar decat ei. M-am indreptat spre ora mea de Biologie la nivel junior, pregatindu-mi mintea pentru plictiseala.Ma indoiam ca domnul Banner, un om cu un intelect cat se poate de mediocru, ar putea reusi sa spuna ceva in lectia lui, care sa surprinda pe cineva care avea doua diplome de absolventa in Medicina.
Am intrat in clasa, m-am asezat pe scaun si mi-am rasturnat cartile pe masa - recuzita, din nou; cartile nu contineau nimic din ce nu stiam deja. Eram singurul elev care avea o masa doar pentru el.Oamenii nu erau indeajuns de destepti ca sa stie ca le e frica de mine, dar instinctele lor de supravietuire erau indeajuns ca sa ii tina departe de mine.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Clasa s-a umplut incet, pe masura ce se intorceau de la pranz. M-am lasat pe spatarul scaunului asteptand sa treaca timpul.Din nou, as fi vrut sa fiu capabil sa dorm.
Pentru ca ma gandisem la ea, numele ei mi-a atras atentia atunci cand Angela Weber a escortat-o pe fata cea noua pana la usa.
Bella pare la fel de timida ca si mine. Cred ca azi ii este foarte greu. As vrea sa pot sa-i spun ceva, s-o ajut...dar probabil ar suna stupid...
Da! s-a gandit Mike Newton , intorcandu-si scaunul ca s-o vada pe fata intrand.
Inca nu auzeam nimic din locul unde statea Bella Swan.Spatiul gol unde ar fi trebuit sa fie gandurile ei, ma irita si ma calca pe nervi.
Ea s-a apropiat, mergand pe culoarul dintre banci, ca sa ajunga la catedra profesorului. Saraca fata , locul de langa mine era singurul liber. Imediat, am eliberat partea ei de banca, punandu-mi cartile una peste alta. Ma indoiam ca se va simti comfortabil aici. Urma un semestru foarte lung pentru ea – la materia asta cel putin. Poate totusi, stand langa ea o sa pot sa-i aud secretele...nu ca as fi avut pana acum nevoie de apropiere...nu ca as afla ceva ce merita ascultat...
Bella Swan a pasit in fata incalzitorului si aerul a venit spre mine in curent.
Mirosul ei m-a lovit cu o forta devastatoare, m-a izbit cu putere. Nu era nici o imagine destul de violenta incat sa cuprinda forta acelui moment.
In acel moment nu mai eram deloc omul care fusesem candva; nu ramasese nici o urma de umanitate.
Eram un vanator.Ea era prada mea. Nu mai exista nimic altceva in lumea intreaga, inafara de acest adevar.
Nu exista incaperea plina de martori – ei erau deja trecuti la pierderi colaterale in capul meu. Misterul gandurilor ei fusese uitat. Gandurile ei nu insemnau nimic, pentru ca oricum n-o sa le mai gandeasca pentru mult timp.
Eu eram vampir, iar ea avea cel mai dulce sange pe care l-am mirosit in optzeci de ani.
Nu-mi imaginasem ca un asemenea parfum poate exista.Daca stiam ca exista, as fi inceput sa-l caut cu mult timp in urma.As fi traversat pamantul pentru ea.Imi puteam imagina gustul...
Setea mi-a ars gatul ca focul.Gura imi era uscata.Valul proaspat de venin n-a facut decat sa intareasca senzatia. Stomacul mi s-a strans de foame, ca un ecou al setei.Muschii mi s-a incordat pregatiti de atac. 
Nu trecuse nici o secunda intreaga.Ea inca facea acelasi pas care o punea in bataia curentului.
Cand piciorul ei a atins pamantul, ochii i s-au intors spre mine, o miscare care vroia sa para sigura. Privirea ei  intalnit-o pe a mea, si m-am vazut pe mine reflectat in oglinda ochilor ei. 
Socul fetzei pe care am vazut-o acolo, i-a salvat viata pentru cateva momente chinuitoare.
Ea n-a facut lucrurile mai usoare.Cand a procesat expresia de pe fata mea, sangele i-a inundat obrajii din nou, facandu-i pielea sa aiba cea mai delicioasa culoare pe care am vazut-o vreodata. Mirosul era o ceata densa in creierul meu. Abia puteam sa gandesc.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Gandurile mele dezlantuite...controlul...incoerenta.
A pasit mai repede acum, ca si cum ar fi inteles ca trebuie sa fuga.
Graba ei a facut-o sa fie impiedicata – s-a impleticit si aproape a cazut pe fata care statea in fatza mea.Vulnerabila, slaba. Chiar foarte normal pentru un om.
Am incercat sa ma concentrez la fatza pe care am vazut-o in ochii ei, o fatza pe care am recunoscut-o cu repulsie. Chipul monstrului din mine – chipul pe care l-am ascuns in decenii de efort si disciplina fara compromisuri.Cat de usor ii era sa iasa acum la suprafata !
Mirosul m-a inconjurat din nou, derutandu-mi gandurile si aproape impingandu-ma de pe scaun.
Nu.
Mana mea s-a prins de marginea bancii, incercand sa raman pe scaun. Lemnul n-a facut fatza. Mana mea a strapuns lemnul si a trecut pe partea cealalta, raspandind aschii imprejur, lasand forma degetelor mele impregnate in lemnul ramas.
Distruge probele.Asta e regula fundamentala.Am rupt repede marginile cu urma degetelor mele, lasand doar o gaura neregulata si o gramada de aschii pe podea, pe care le-am imprastiat cu piciorul.
Distruge probele. Distrugeri colaterale….
Stiam ce trebuia sa se intample acum. Fata va trebui sa vina sa stea langa mine, iar eu va trebui s-o omor.
Martorii nevinovati din sala de clasa, optsprezece copii si un barbat, nu aveau voie sa paraseasca incaperea, vazand ceea ce urmau in curand sa vada.
Am tresarit gandindu-ma la ceea ce trebuia sa fac. Chiar si in momentele mele cele mai rele, nu comisesem niciodata o asemenea atrocitate.Niciodata n-am omorat oameni nevinovati, niciodata in opt decenii.Si acum planuiam sa masacrez douazeci dintr-o data.
Chipul monstrului din oglinda isi batea joc de mine.
Chiar daca o parte din mine se indeparta de monstru, o alta parte facea planuri.
Daca omoram intai fata, as fi avut numai cinsprezece si douazeci de secunde cu ea inainte ca oamenii din incapere sa reactioneze. Poate un pic mai mult,daca la inceput nu realizau ce faceam.Ea nu ar avea timp sa tipe, sau sa simta durerea ; nu s-o omor cu cruzime. Macar atat puteam sa ofer acestei straine cu sangele atat de oribil de tentant.
Dar apoi ar trebui sa-i opresc, ca sa nu evadeze. Nu va trebui sa-mi fac griji in privinta ferestrelor, sunt prea sus si prea mici ca sa ofere o cale de scapare pentru cineva. Doar usa – o blochez si sunt toti prinsi in capcana.
O sa fie mai incet si mai dificil sa incerc sa-i omor cand sunt panicati si agitati, miscandu-se haotic. Nu e imposibil, dar o sa fie mult zgomot. Timp destul pentru multe tipete. Cineva o sa ii auda...si apoi o sa fiu obligat sa omor chiar si mai multi oameni nevinovati in ora asta intunecata.
Iar sangele ei se va raci, in timp ce eu ii omor pe ceilalti.
Mirosul ma pedepsea, inclestandu-mi gatul cu uscaciunea dureroasa...


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Atunci primii or sa fie martorii.
Mi-am imaginat pozitia in cap. Eu eram in mijlocul clasei, cel mai indepartat rand din spate. O sa incep cu partea dreapta intai.As putea sa rup patru sau cinci gaturi intr-o secunda, am estimat eu.N-ar fi galagios. Partea dreapta ar fi cea norocoasa; nu ma vor vedea atacand.Avansand in fatza si apoi inapoi la partea stanga, mi-ar lua, cel mult, cinci secunde sa inchei toate vietile din aceasta incapere.
Timp destul pentru Bella Swan sa vada ca ea urmeaza.Timp destul pentru ea ca sa simta frica. Timp destul, poate, daca socul nu o s-o impietreasca pe loc, sa tipe.Un singur tipat moale, care n-ar putea sa alarmeze pe nimeni dinafara.
Am tras aer adanc in piept, iar mirosul era foc care mi-a traversat venele uscate, arzand din piept si distrugandu-mi orice impuls de bunatate de care eram capabil.
Ea se intorcea acum.In cateva secunde, ea se va aseza la cativa centimetri de mine.
Monstrul din capul meu zambii in anticipatie.
Cineva inchise un caiet in stanga mea.Nu m-am uitat sa vad care dintre oamenii condamnati o facuse. Dar miscarea a trimis un val de aer obisnuit, fara miros, direct pe fatza mea.
Pentru o scurta secunda, am fost capabil sa gandesc clar. In acea secunda pretioasa, am vazut doua chipuri in mintea mea, unul langa altul .
Unul era al meu, sau mai bine zis fusese : monstrul cu ochi rosii omorase atat de multi oameni incat pierdusem sirul. Rationalizand, erau crime justificate.Un criminal de criminali, un criminal al unor monstri mai putin puternici decat el.Era un fel de complex de Dumnezeu, cred eu – sa decizi cine merita sentinta la moarte. Era un compromis facut cu mine insumi . Ma hranisem cu sange uman, dar victimele mele, cu toate pacatele lor intunecate, erau cu putin mai umane decat mine .
Celalalt chip era a lui Carlisle.
Nu exista nici o asemanare intre cele doua chipuri.Unul era ca o zi luminoasa, celalalt ca noaptea cea mai intunecata.
Nu exista nici un motiv sa existe vreo asemanare. Carlisle nu era tatal meu in sensul biologic de baza. Nu aveam trasaturi comune.Similaritea culorii pielii era doar un rezultat a ceea ce eram ; toti vampirii aveau aceeasi piele palida si rece. Similaritatea culorii ochilor era cu totul altceva – un rezultat al alegerii noastre.
Si totusi, desi nu exista nici o asemanare de baza, imi imaginasem ca fatza mea incepuse sa o reflecte pe a lui in ultimii saptezeci de ani in care am ales stilul lui de viata si i-am urmat pasii. Trasaturile nu mi se schimbasera, dar mi se parea ca un fel de intelepciune imi marcase expresia chipului, ca un pic din compasiunea lui se putea vedea pe forma buzelor mele, si urme vagi ale rabdarii lui se vedeau pe fruntea mea.
Si toate aceste mici schimbari in bine se pierdeau in chipul monstrului. In cateva momente n-o sa mai ramana nimic din mine care sa reflecte anii pe care mi i-am petrecut cu creatorul meu, mentorul si tatal meu in toate privintele.Ochii or sa-mi devina rosii ca ai diavolului, toata bunatatea pierduta pentru totdeauna.
In mintea mea, ochii plini de bunatate ai lui Carlisle nu ma judecau. Stiam ca o sa ma ierte pentru faptele teribile pe care urma sa le fac. Pentru ca ma iubea. Pentru ca credea ca sunt mai bun decat sunt de fapt. Si ma va iubi, chiar daca il dezamagesc.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Bella Swan s-a asezat in scaunul de langa mine, cu miscarile rigide si stinghere,cu frica, iar mirosul sangelui ei a inflorit intr-un nor inexorabil in jurul meu.
O sa-i dovedesc tatalui meu ca s-a inselat in privinta mea.Acest lucru era atat de trist incat m-a durut aproape la fel de mult ca focul din gat.
M-am indepartat de ea cu repulsie – revoltat de monstrul care tanjea sa o aiba.
De ce a trebuit ea sa vina aici? De ce trebuia sa existe? De ce trebuia sa-mi ia putina pace pe care am avut-o in viata mea ? De ce a fost nascut omul asta exasperant ? O sa ma distruga.
Mi-am intors fatza departe de ea, in timp ce furia brusca, ura irationala a izbucnit in mine.
Cine era creatura asta? De ce eu, de ce acum? De ce trebuia sa pierd totul doar pentru ca ea s-a intamplat sa aleaga sa apara tocmai in orasul asta.
De ce a venit aici?
Nu vroiam sa fiu acel mostru ! Nu vroiam sa omor toti copiii nevinovati din incaperea asta ! Nu vroiam sa pierd tot ce am castigt intr-o viata intreaga de sacrificiu si negare !
N-o s-o fac! Ea nu putea sa ma faca sa devin monstrul.
Mirosul era problema, mirosul ingrozitor de tentant al sangelui ei. Daca exista vreo cale sa-i rezist...daca un alt val de aer curat mi-ar curata creierul.
Bella Swan isi scutura parul lung , des, de culoarea mahonului in directia mea.
Era nebuna? Ca si cum vroia sa incrurajeze monstrul! Sa-l tachineze.
Nu exista nici o briza prietenoasa de aer care sa alunge mirosul de langa mine acum. In curand totul o sa fie pierdut.
Nu, nu exista briza care sa ma ajute.Dar puteam sa nu respir.
Am oprit respiratia din plamani.Usurarea a fost instantanee, dar incompleta. Inca imi aminteam mirosul in minte, si gustul lui pe limba. N-o sa pot sa rezist nici asa prea mult. Dar poate ca as rezista o ora. Doar o ora. Doar cat sa ies din clasa plina de victime, victime care poate nu or sa trebuiasca sa devina victime.Daca pot rezista o ora. 
Era neplacut sa nu respir. Corpul nu avea nevoie de oxigen, dar asta se contrazicea cu instinctele mele. Ma bazam pe miros mai mult decat pe oricare alt simt in conditii de stres. Imi arata drumul spre prada, era primul avertisment in fatza pericolului. Nu intalneam prea des ceva la fel de periculos ca mine, dar auto-conservarea era la fel de puternica pentru cei ca mine, cum era si pentru oamenii obisnuiti.
Neplacut, dar nu de neindurat. Era mai bine decat sa o miros pe ea si sa strapung cu dinti acea piele catifelata, subtire, transparenta pentru a ajunge la sangele fierbinte, umed, pulsand....
O ora! Doar o ora. Nu trebuie sa ma mai gandesc la acel miros si gust.
Fata tacuta isi pastra perdeaua de par intre noi, stand atat de aplecata incat parul ii atingea caietul. Nu puteam sa-i vad fatza, sa incerc sa-i citesc emotiile in ochii ei adanci si clari. De asta isi lasase perdeaua de parul intre noi ? Ca sa-si ascunda ochii de mine? De frica. Timiditate. Ca sa-si ascunda secretele.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Iritarea mea initiala de a suporta tacerea gandurilor ei era slaba si vaga in comparatie cu nevoia – si ura care ma poseda acum. Pentru ca uram fata-copila de langa mine, o uram cu toata puterea de care eram capabil , fara sa-mi mai pese de dragostea pentru familia mea, de visele de a fi ceva mai bun decat eram... Ma ajuta putin faptul ca o uram, si uram felul in care ma facea ea sa ma simt. Da, iritarea de dinainte era neimportanta , dar si asta ma ajuta putin. M-am agatat de orice sentiment care ma distragea de la a-mi imagina ce gust are...
Ura si iritare. Nerabdare. Nu mai trece ora asta?
Si cand ora se va termina...ea o sa iasa din clasa. Si eu ce o sa fac ?
O sa ma prezint.Buna, ma numesc Edward Cullen. Pot sa te conduc la urmatorul curs ?
Ea o sa accepte. Asa ar fi politicos. Chiar daca ii e frica de mine, si banuiesc ca ii este deja, o sa ma urmeze. O sa fie foarte usor sa o conduc in directia gresita. O mica portiune de padure se intinde din coltul indepartat al parcarii.I-as putea spune ca mi-am uitat o carte in masina... 
Ar observa cineva ca eu am fost ultima persoana cu care a fost vazuta? Ploua, ca de obicei...doua pelerine de ploaie indreptandu-se in directia gresita n-ar trezi prea mult interes, si nici nu m-ar da de gol.
Doar ca nu eram singurul constient de prezenta ei astazi, desi nimeni nu era la fel de constient ca mine. Mike Newton, in special, era atent la fiecare miscare a ei de pe scaun. Ea se simtea incomfortabil stand atat de aproape de mine, asa cum s-ar simti oricine.Dar mirosul ei imi alungase orice grija sau sentiment de mila.Mike Newton ar observa daca ea ar iesi cu mine din clasa.
Daca pot sa rezist o ora, pot sa rezist si doua.
Am trasit din cauza durerii de arsura.
Ea o sa se duca acasa, intr-o casa goala. Seful politiei lucreaza toata ziua. Ii stiam casa, cum stiam toate casele din orasul mic.Casa lui era chiar langa padurea deasa, fara vecini apropiati.Chiar daca ar fi avut timp sa tipe, dar n-o sa aiba, nimeni n-ar auzi-o.
Acesta ar fi felul responsabil de a ma ocupa de asta . Am petrecut sapte decenii fara  sange uman. Daca imi tin respiratia, as putea sa rezist doua ore. Si cand ea o sa fie singura, nimeni altcineva n-o sa fie ranit. Si n-am nici un motiv sa grabesc experienta asta.Monstrul din capul meu era de acord.
Era stupid din partea mea sa cred ca prin faptul ca salvam noasprezece oameni din clasa asta, cu efort si rabdare, o sa fiu mai putin monstruos cand o sa ucid fata.
Desi o uram, stiam ca ura mea este nedreapta. Stiam ca de fapt ma urasc pe mine insumi. Si o sa urasc mult mai tare, si pe mine si pe ea, cand ea o sa fie moarta. 
Asa am rezistat o ora – imaginandu-mi metode de a o ucide.Am incercat sa evit sa-mi imaginez actul propriu-zis. Ar putea fi prea mult pentru mine, as putea sa pierd lupta si sa ajung sa omor pe toata lumea. Deci am planificat strategii si nimic mai mult. Asta m-a ajutat sa treaca ora.
O singura data, pe la sfarsitul orei, ea a tras cu ochiul spre mine prin perdeaua fluida de par. Puteam sa simt ura injustificata care ardea in mine atunci cand i-am intalnit privirea, si  am vazut reflexia mea in ochii ei inspaimantati. Sangele i-a inbujorat obrajii inainte sa se poata ascunde din nou, si eram pe cale sa cedez.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Dar a sunat clopotelul. Salvati de clopotel, cat de cliseistic. Amandoi eram salvati. Ea, salvata de la moarte. Eu, salvat doar pentru o scurta perioada de timp, inainte sa devin monstrul de cosmar de care imi era frica si scarba.
N-am putut sa merg incet, asa cum ar fi trebuit s-o fac cand am iesit din clasa. Daca cineva s-ar fi uitat la mine, ar fi putut sa suspecteze ca era ceva in neregula cu felul in care ma miscam. Dar nimeni nu era atent la mine. Toate gandurile umane gravitau in jurul fetei care era condamnata la moarte in mai putin de o ora.
M-am ascuns in masina.
Nu-mi place sa ma gandesc ca am nevoie sa ma ascund. Cat de las suna.Dar cu siguranta asta nu este cazul acum.
Nu aveam destula disciplina ramasa ca sa fiu in preajma oamenilor in acest moment. Concentrandu-ma atat de mult pe eforturile mele de a nu omori pe unul dintre ei, nu-mi ramasese nici o resursa ca sa rezist in fatza celorlalti. Ce mai pierdere... Daca tot ma lasam prada monstrului din mine, macar sa merite infrangerea.
Am pus muzica de pe cd-ul care de obicei ma calma, dar nu ma ajuta prea mult acum. Nu, acum ceea ce ma ajuta cel mai mult era aerul rece, umed si curat care patrundea impreuna cu ploaia pe ferestrele mele deschise.Desi imi puteam aduce aminte mirosul sangelui Bellei Swan cu o claritate perfecta, inhalarea aerului curat era ca si cum mi-as fi spalat interiorul corpului de o infectie.
Eram echilibrat din nou. Puteam sa gandesc din nou. Puteam sa lupt din nou. Puteam sa lupt impotriva a ceea ce nu vroiam sa fiu.
Nu trebuia sa ma duc la ea acasa. Nu era nevoie s-o omor. Evident, eram o creatura rationala si aveam alternativa. Intotdeauna exista alternative.
Nu am simtit la fel si in clasa...dar acum eram departe de ea. Poate ca, daca o evitam cu foarte foarte multa atentie, nu era nevoie ca viata mea sa se schimbe.Acum aveam lucrurile ordonate in viata mea asa cum vroiam. De ce sa las un nimeni iritant si delicios sa distruga asta?
Nu trebuia sa-mi dezamagesc tatal. Nu trebuia sa-i cauzez mamei stres, griji...durere. Da, si mama mea adoptiva ar suferi. Iar Esme este atat de blanda si sensibila. Sa fac pe cineva ca Esme sa sufere, era cu adevarat imperdonabil.
Cat de ironic era faptul ca am vrut s-o protejez pe fata asta in fatza amenintarii gandurilor mizerabile si ipocrite ale Jessicai Stanley. Eu eram ultima persoana care ar putea sa-i fie protector Isabellei Swan. N-o sa aiba niciodata nevoie de protectie in fatza cuiva, mai mult decat in fatza mea.
Unde e Alice, m-am intrebat brusc. Nu m-a vazut omorand-o pe fata Swan in moduri multiple? De ce n-a venit sa ma scape de aici, sa ma opreasca sau sa ma ajute sa curat urmele. Era atat de absorbita sa-l pazeasca pe Jasper de necazuri, incat a ratat o posibilitate mult mai terifianta ? Eram eu mai puternic decat credeam ? Chiar nu aveam sa-i fac nici un rau fetei ?
Nu. Stiam ca asta nu-i adevarat. Alice se concentreaza foarte tare pe Jasper.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Am cautat in directia in care stiam ca se afla, in cladirea mica folosita pentru orele de Engleza. Nu mi-a luat mult sa-i localizez “vocea” familiara. Si aveam dreptate. Toate gandurile ei erau indreptate spre Jasper, urmarindu-i orice mica decizie din minut in minut.
Mi-as fi dorit sa-i pot cere sfatul, dar in acelasi timp, ma bucuram ca nu stie de ce sunt capabil. Nu stia la ce masacru ma gandisem in ultima ora. 
Am simtit o noua arsura in corpul meu, o arsura a rusinii. Nu vroiam ca ei sa stie.
Daca puteam s-o evit pe Bella Swan, daca reuseam sa n-o omor - chiar atunci cand am gandit asta monstrul a scrasnit din dinti cu frustrare - atunci nu era nevoie sa stie nimeni. Daca ma puteam tine departe de mirosul ei...
Nu exista nici un motiv sa nu incerc, cel putin.Sa iau decizia corecta. Sa incerc sa fiu bun, cum credea Carlisle ca sunt.
Ultima ora de scoala era aproape terminata. M-am hotarat sa-mi pun planul in aplicare imediat. Mai bine decat sa stau aici in parcare, pe unde ea ar putea sa treaca si sa-mi distruga planul. Din nou, am simtit ura nejustificata pentru fata. Uram ca avea aceasta putere inconstienta asupra mea, ca putea sa ma transforme in ceva ce dispretuiam.
Am mers repede, un pic cam prea repede, dar nu era nimeni sa ma vada, de-a lungul campusului spre secretariat. Nu exista nici un motiv sa ma intalnesc din greseala cu Bella. O sa o evit, ca o ciuma ce este.
Biroul era gol, inafara de secretara, cea pe care o cautam.
Nu mi-a observat intrarea lipsita de zgomot.
- Doamna Cope .
Femeia cu parul nenatural de rosu si-a ridicat privirea si ochii i s-au marit. Intotdeauna ii prindeam nepregatiti pe oameni, cu tot cu semnele noastre distinctive pe care ei nu le intelegeau, indiferent de cat de des ne vazusera pana atunci.
- Oh, suspina ea,un pic tulburata. Isi netezi camasa. Ce prostesc, se gandi ea. E aproape destul de tanar ca sa-mi fie fiu. Prea tanar ca sa gandesc asa ceva.... Buna, Edward. Cu ce te pot ajuta ? Genele ii fluturara in spatele ochelarilor grosi.
Neplacut. Dar stiam cum sa fiu fermecator cand vroiam sa fiu. Era usor, avand in vedere ca puteam sa stiu imediat cum este primit fiecare gest sau ton pe care-l foloseam.
M-am aplecat in fatza, intalnindu-i privirea ca si cum ma uitam adanc in ochii ei mici si caprui, lipsiti de profunzime.Gandurile ei erau deja tulburate. O sa fie simplu.
- Ma intrebam daca m-ati putea ajuta cu orarul, am spus pe un ton bland pe care il pastram pentru momentele cand nu vroiam sa sperii oamenii.
Am auzit ritmul inimii ei accelerand.
- Bineinteles, Edward, cum pot sa te ajut? Prea tanar, prea tanar, isi repeta in sinea ei.
Gresea, evident. Eram mai batran decat bunicul ei. Dar daca ne luam dupa ce scria in permisul meu de conducere, avea dreptate.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
- Ma intrebam daca as putea sa ma mut de la Biologie la o alta stiinta de nivel senior. Fizica poate?
- E vreo problema cu domnul Banner, Edward?
- Deloc, doar ca am studiat deja materia asta...
- La scoala avansata la care ati invatat cu totii in Alaska, da..., buzele ei se stransera gandindu-se la asta. Ar trebui sa fie cu totii la facultate. Am auzit cum se plang profesorii. Note maxime, nici un raspuns gresit, nici o greseala in lucrari, ca si cum ar fi descoperit vreo metoda de a copia la toate materiile. Domnul Varner ar prefera sa creada ca toata lumea copiaza, decat sa recunoasca ca un elev e mai destept ca el...Pun pariu ca mama lor ii mediteaza...De fapt, Edward, la fizica nu este nici un loc liber. Domnului Banner nu-i place deloc sa aiba mai mult de douazeci si cinci de elevi in clasa...
- N-o sa fac probleme!
Bineinteles ca nu. Perfectii copii Cullen nu fac probleme.
- Stiu asta Edward.Dar nu sunt destule locuri si asa....
- Pot atunci sa renunt la materia asta ?As putea folosii timpul pentru studiu individual.
- Sa renunti la Biologie? i se deschise gura de uimire. Ce nebunie. Cat de greu este sa stai la o materie pe care deja o stii ? Trebuie sa fie o problema legata de domnul Banner. Ma intreb daca ar trebui sa discut cu Bob despre asta. N-o sa ai destule credite ca sa absolvi!
- O sa recuperez anul viitor !
- Poate ar trebui sa vorbesti cu parintii tai despre asta.
Usa s-a deschis in spatele meu, dar oricine era, nu se gandea la mine, asa ca am ignorat intreruperea si m-am concentrat la doamna Cope. M-am aplecat vizibil mai aproape, si mi-am tinut ochii mai deschisi. Ar fi functionat mai bine daca as fi avut ochii aurii, si nu negri. Negrul sperie oamenii, asa cum si trebuie.
- Va rog, doamna Cope! mi-am facut vocea cat de moale si rugatoare am putut – si poate fi considerabil de convingatoare. Nu exista alta materie la care sa ma mut? Sunt sigur ca trebuie sa existe un loc liber undeva. Sase ore de biologie pe saptamana nu pot fi singura optiune !
I-am zambit, avand grija sa nu-mi dezvelesc dintii prea mult ca sa n-o sperii, si inblanzindu-mi expresia fetzei.
Inima ei a inceput sa bata mai tare. Prea tanar, isi reaminti ea cu disperare.
- Pai...poate as putea sa vorbesc cu Bob, adica cu domnul Banner.Sa vedem daca....
In numai o secunda, totul s-a schimbat: atmosfera din incapere, misiunea mea acolo, motivul pentru care ma aplecam spre femeia cu parul rosu...Ceea ce avusese un scop inainte, acum avea altul.
Doar o secunda i-a trebuit Samanthei Wells sa deschida usa si sa lase un formular in cosul de langa usa, grabindu-se apoi sa iasa si sa plece acasa. O secunda a fost deajuns pentru curentul care venea de pe usa deschisa sa ma loveasca. Doar o secunda mi-a luat sa realizez de ce prima persoana care  intrase nu m-a intrerupt cu gandurile ei.   


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
M-am intors, desi nu era nevoie sa ma conving. M-am intors incet, luptandu-ma sa-mi pastrez controlul in muschii care se razvrateau.
Bella Swan statea cu spatele lipit de perete, langa usa, cu o hartie tinuta strans in maini. Ochii ei erau chiar mai mari decat de obicei, atunci cand mi-a surprins privirea inumana si feroce.
Mirosul sangelui ei satura fiecare particula de aer din incaperea mica si inabusitoare. Gatul mi-a izbucnit in flacari.
Monstrul m-a privit din nou din oglinda ochilor ei, o intruchipare a raului.
Mana mi-a ramas in aer, deasupra biroului. Nu era nevoie sa ma uit inapoi ca sa lovesc capul doamnei Cope cu destula forta incat s-o omor. Doar doua vieti , nu douazeci. Un schimb bun.
Monstrul astepta nerabdator, flamand, ca eu sa actionez.
Dar intotdeauna exista o alternativa, trebuie sa existe.
Mi-am blocat plamanii, si am fixat imaginea lui Carlisle in fatza ochilor mei. M-am intors spre doamna Cope, si am auzit surpriza ei interioara in fatza schimbarii mele de expresie.S-a tras mai departe de mine, dar teama ei nu s-a concretizat in cuvinte coerente.
Folosind tot controlul pe care l-am capatat in decenii intregi de negare a conditiei mele, mi-am facut vocea moale si blanda. Imi mai ramasese aer in plamani doar pentro o singura replica, asa ca am vorbit repede
- Nu conteaza, atunci. Vad ca nu se poate. Multumesc pentru ajutor.
M-am intors si m-am grabit sa ies, incercand sa nu simt caldura corpului fetei cand am trecut la cativa centimetri de ea.
Nu m-am oprit pana nu am ajuns in masina, mergand mult prea repede tot drumul pana acolo.
Majoritatea oamenilor plecasera deja, deci nu m-a vazut mai nimeni.
Am auzit un elev din anul 2, D.J.Garret care ma observase dar nu ma lua in seama...
De unde a aparut Cullen ? Parca s-ar fi materializat de nicaieri....Iar incepe imaginatia sa mi-o ia razna.Mama mereu imi spune....
Cand m-am urcat in Volvo, ceilalti erau deja acolo. Am incercat sa-mi controlez respiratia, dar cautam disperat aerul proaspat ca si cum ma sufocam.
- Edward, intreba Alice cu ingrijorare in voce.
Am clatinat din cap, spre ea.
- Ce ti s-a intamplat? a intrebat Emmet distras pentru moment de la faptul ca Jasper nu avea chef de revansa lui.
In loc sa raspund, am intors masina. Trebuia sa plec din parcare inainte ca Bella Swan sa ma urmeze si aici. Propriul meu demon ma bantuia...Am tras de volan si am accelerat. Am atins 40km pe ora inainte sa intru pe sosea. Pe sosea am atins 70 inainte sa cotesc.


_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Fara sa fie nevoie sa ma uit, stiam ca Emmett, Rosalie si Jasper s-au intors sa o priveasca pe Alice. Ea dadu din umeri. Nu putea sa vada ce s-a petrecut deja, ci numai ce urma sa vina.
  S-a uitat in viitorul meu. Amandoi am vazut ce a aparut in mintea ei, si amandoi am fost surprinsi.
- Pleci, sopti ea.
Ceilalti ma fixau cu privirea.
- Chiar asa? am suierat printre dinti.
Atunci Alice a vazut schimbarea hotarararii mele si o noua alternativa a viitorului care lua o turnura intunecata.
- Oh.
Bella Swan, moarta. Ochii mei devenind rosii din cauza sangelui proaspat. Cautarea faptasului ce va urma. Timpul precaut pe care il vom petrece aici, pana cand va fi din nou sigur sa plecam si sa luam totul de la inceput....
- Oh, spuse ea din nou.
Imaginea deveni mai clara.Vedeam interiorul casei sefului de politie Swan pentru prima data, o vedeam pe Bella in bucataria mica cu faianta galbena, stand cu spatele la mine in timp ce eu o urmaream din umbra...lasand mirosul ei sa ma ademeneasca... 
- Opreste-te, am strigat incapabil sa mai suport.
- Scuze, sopti ea cu ochii mariti.
Monstrul era incantat.
Si viziunea din mintea ei se schimba din nou. O autostrada pustie pe timp de noapte, zburand cu peste 200km pe ora pe langa copacii plini de zapada de pe marginea drumului.
- O sa-mi fie dor de tine, spuse ea. Chiar daca o sa lipsesti putin.
Emmet si Rosalie m-au privit cu o expresie exagerat de tematoare.
Aproape ajunseseram la cotitura care ducea spre casa noastra.
- Lasa-ne aici, spuse Alice. Ar trebui sa te duci sa-i spui lui Carlisle.
Am dat din cap si am oprit brusc masina.
Emmett, Rosalie si Jasper au coborat in tacere .Or s-o oblige pe Alice sa le explice dupa ce plec eu. Alice mi-a atins umarul.
- O sa faci ceea ce trebuie, a murmurat.
Nu era o viziune de data asta, ci un ordin.
- Ea e singura familie pe care o are Charlie Swan. L-ai omori si pe el, o data cu ea.
- Da, am spus, fiind de acord doar cu ultima parte.
A coborat dupa ceilalti, cu sprancene incruntate cu teama.Ai disparut cu totii in padure, inainte ca eu sa intorc masina.
Am accelerat in directia orasului, si stiam ca viziunile din mintea lui Alice imi vor aparea in intuneric, ca luminile unui neon. In timp ce ma grabeam spre Forks cu 90km pe ora, nu eram sigur unde ma duc. Sa-i spun la revedere tatalui meu.Sau sa dezlantui mostrul din mine.Drumul zbura sub rotile masinii. 



Sfarsitul primului Capitol!
daca doriti PM me . sau faceti un topic unde sa cereti. aici o sa postez numai si numai capitolele

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
malela
Nou.♪

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 14
de abia ast sa postezi urm capitol...
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
Voi pune eu urmatorul capitol.:]

Capitolul 2  - O carte deschisa
M-am lasat pe spate in moranul de zapada moale, asteptand ca pudra uscata sa capete forma corpului meu. Pielea mi se racise, ajustandu-se aerului rece din jur, si simteam bucatele de gheata lipindu-se de mine.
Cerul era senin, plin de stele stralucitoare, luminand albastru in unele portiuni, galben in altele. Stelele creau forme marete in universul intunecat.Era o priveliste uimitoare. Incredibila. Sau cel putin asa ar fi trebuit sa fie. Ar fi fost incredibila, dar eu nu eram capabil sa observ.
Situatia nu se imbunatatise. Trecusera sase zile.Sase zile de cand ma ascundeam in pustietatea din Denali, si nu puteam sa ma elibererez, asa cum nu putusem din momentul in care ii simtisem mirosul.
Cand ma uitam la cerul luminos, exista un obstacol intre ochii mei si frumusetea privelistii. Obstacolul era un chip, un chip omenesc comun pe care nu puteam sa mi-l alung din minte.
Am auzit gandurile apropiindu-se inainte sa aud pasii care urmau. Sunetul miscarii era doar o soapta vaga deasupra zapezii.
Nu eram surprins ca Tanya ma urmase aici. Stiam ca asteptase aceasta conversatie, amanand-o pana cand era sigura de ceea ce vroia sa spuna.
A aparut in fatza mea, la cativa metri distanta, aterizand pe varful unei stanci negre si balansadu-se acolo cu picioarele desculte.
Pielea Tanyei era argintie in lumina stelelor, iar buclele ei blonde pareau aproape roz, cu o tenta de culoarea capsunilor.Ochii ei aurii s-au luminat cand m-au vazut acolo, pe jumatate ingropat in zapada, iar buzele au format incet un zambet.
Incredibila.Daca as fi fost in stare s-o observ. Am oftat.
S-a aplecat pana la baza stancii, degetele atingand piatra.Corpul i s-a strans.
Ciocnirea bilei de biliard, se gandi ea.
Se lansa in aer, forma ei intuncata invartindu-se pana cand ateriza gratioasa intre mine si stele. Si-a strans genunchii la piept asezandu-se pe troianul de zapada de langa mine.
O briza de zapada a zburat spre mine. Stelele au disparut si eram complet acoperit, adanc ingropat in cristalele usoare de gheata. 
Am oftat din nou, dar nu m-am miscat ca sa ies. Intunericul de sub zapada nu imbunatatea si nici nu inrautatea privelistea. Inca vedeam acelasi chip in fatza ochilor.
- Edward ?
Zapada a zburat in toate partile din nou, in timp ce Tanya ma dezgropa.A dat la o parte zapada de pe fatza mea nemiscata, fara sa imi intalneasca privirea.
- Scuze, murmura ea.Era o gluma.
- Stiu. A fost amuzant.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
Colturile gurii ei coborara.
- Irina si Kate mi-au spus ca ar trebui sa te las singur. Ele cred ca te enervez.
- Deloc, am asigurat-o eu. Din contra, eu sunt cel nepoliticos, foarte nepoliticos.Imi cer scuze.
Te duci inapoi acasa, nu-i asa ? se gandi ea.
- Nu m-am...hotarat...inca.
Dar nu ramai aici. Gandul ei era acum intristat.
- Nu.Nu pare sa ma...ajute.
Ea se stramba.
- E vina mea, nu ?
- Bineinteles ca nu, am mintit eu cu usurinta.
Nu face pe gentlemanul.   
Am zambit.
Te fac sa te simti prost, se invinui ea.
- Nu.
Isi ridica o spranceana, cu expresia atat de neincrezatoare incat m-a facut sa rad. Un raset scurt, urmat de alt oftat.
- Bine, am recunoscut. Putin.
A oftat si ea, sprijinindu-si barbia in maini.Gandurile ei erau deprimate.
- Esti de mii de ori mai frumoasa decat stelele, Tanya. Bineinteles, stii deja asta. Nu lasa incapatanarea mea sa-ti distruga increderea in tine.
Am chicotit gandindu-ma la o asemenea improbabilitate.
- Nu sunt obisnuita cu respingerea, mormai ea cu buza ei inferioara rasfrangandu-se intr-o imbufnare atragatoare.
- Evident ca nu, am fost de acord incercand fara prea mult succes sa blochez gandurile ei in timp ce isi amintea sute de cuceriri incununate de succes.
Tanya prefera barbati umani in general. Erau mai multi, in primul rand, si aveau avantajul de fi calzi si domoli. Si dornici, bineinteles.
- Suculent, am tachinat-o, sperand sa intrerup imaginile din mintea ei.
Ea a ranjit, aratandu-si dintii.
Spre deosebire de Carlisle, Tanya si surorile ei si-au descoperit constiinta pe parcurs. In definitiv, atractia surorilor fatza de barbati le facuse sa renunte la crime.Acum barbatii pe care ii iubeau... chiar supravietuiau.
- Cand ai venit aici, spuse Tanya incet, am crezut ca...
Stiam ce a crezut. Si ar fi trebuit sa prevad asta. Dar gandirea mea analitica nu functiona prea bine la acel moment.
- Ai crezut ca m-am razgandit.
- Da, se incrunta ea.
- Ma simt ingrozitor ca ti-am inselat asteptarile, Tanya. N-am vrut sa...nu gandeam.Pur si simplu am plecat in graba...
- Presupun ca nu poti sa-mi spui de ce...
M-am ridicat si mi-am pus mainile in jurul genunchilor, strangandu-ma in defensiva.
- Nu vreau sa vorbesc despre asta.
Tanya, Irina si Kate erau foarte pricepute la stilul asta de viata pe care il alesesera. Mai pricepute chiar, in unele privinte, decat Carlisle. In ciuda faptului ca se apropiau atat de mult de cei care ar fi trebuit sa fie, si candva erau, prada lor, totusi nu comiteau greseli. Imi era rusine sa-mi recunosc slabiciunea in fatza Tanyei.
- Probleme cu femeile ? incerca ea sa ghiceasca, ignorandu-mi recalcitrarea.
Am ras trist .
- Nu in felul la care te referi.
A ramas tacuta. I-am ascultat gandurile in timp ce facea presupuneri, incercand sa descifreze intelesul cuvintelor mele.
- Nu esti nici pe-aproape, i-am spus.
-Un indiciu? m-a intrebat.
- Te rog las-o balta, Tanya.
A tacut din nou, inca facand speculatii.Am ignorat-o, incercand in zadar sa apreciez frumusetea stelelor.
A renuntat dupa un moment iar gandurile ei au luat alta directie.
Unde o sa te duci, Edward ? Inapoi la Carlisle ?
- Nu cred, am soptit.
Unde o sa ma duc? Nu-mi venea in minte nici un loc de pe planeta care sa prezinte vreun interes pentru mine. Nu vroiam sa fac sau sa vad nimic. Pentru ca, oriunde m-as duce, n-as ajunge nicaieri, doar as fugi de ceva.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
Uram asta.Cand am devenit asa un las ?
Tanya isi puse bratul delicat in jurul umerilor mei. Am intepenit dar nu m-am retras de atingerea ei. Nu vroia decat sa ma consoleze prieteneste. In mare parte.
- Cred ca o sa te duci inapoi, spuse ea iar vocea ei capata un vag accent rusesc pierdut de mult. Indiferent ce este...sau cine este cel care te supara...o sa infrunti situatia. Tu esti genul ala.
Gandurile ei erau la fel de convinse ca si vorbele ei. Am incercat sa-i impartasesc parerea.Cel care infrunta problemele. Era placut sa ma gandesc din nou la mine in acest mod. Nu-mi mai pusesem niciodata la indoiala curajul sau puterea de a face fatza dificultatilor, inainte de ora aceea oribila de biologie.
Am pupat-o pe obraz, retragandu-ma repede cand s-a intors cu fatza spre mine, cu buzele pregatite. A zambit trist din cauza rapiditatii mele.
- Multumesc, Tanya. Aveam nevoie sa aud asta.
Gandurile i-au devenit iritate.
- Cu placere, cred. As vrea sa fii mai rezonabil in legatura cu unele lucruri, Edward.
- Imi pare rau, Tanya. Stii ca esti prea buna pentru mine. Doar ca...n-am gasit inca ceea ce caut.
- Ei bine, daca pleci inainte sa ne mai vedem...la revedere,Edward.
- La revedere, Tanya ! cand am spus cuvintele, am putut sa ma vad plecand; m-am vazut indeajuns de puternic sa ma intorc in singurul loc unde vroiam sa fiu. Multumesc din nou !
S-a ridicat dintr-o miscare agila, si apoi a fugit ca o fantoma prin zapada, atat de repede incat picioarele ei nu aveau timp sa se afunde in troiene. Nu lasa urme in spatele ei. Nu s-a uitat in in urma. Refuzul meu a deranjat-o mai mult decat a lasat sa se vada, chiar si in ganduri. Nu vroia sa ma mai vada inainte sa plec.
Gura mi s-a incordat cu intristare. Nu-mi placea sa o ranesc pe Tanya, desi sentimentele ei nu erau profunde, curate sau, oricum, nu simtea ceva ce as putea sa simt si eu pentru ea. Dar ma facea sa ma simt foarte nepoliticos.
Mi-am pus barbia pe genunchi si m-am uitat din nou la stele, desi eram brusc nerabdator sa plec la drum. Stiam ca Alice o sa vada ca vin, si o sa le spuna si celorlalti. Asta o sa-i bucure, mai ales pe Carlisle si Esme. Dar m-am uitat la stele pentru inca un moment, incercand sa vad mai mult decat chipul din mintea mea. Intre mine si luminile stralucitoare ale cerului, erau o pereche de ochi caprui-ciocolatii care se uitau la mine, parand sa ma intrebe in ce mod o s-o afecteze decizia asta pe ea. Bineinteles, nu eram sigur daca asta era informatia pe care o cereau ochii ei curiosi.Chiar si in imaginatia mea, nu-i puteam auzi gandurile. Ochii Bellei Swan continuara sa ma intrebe, iar eu continuam sa nu observ privelistea stelelor. Cu un suspin greu, am renuntat, si m-am ridicat. Daca as alerga, as ajunge inapoi la masina lui Carlisle in mai putin de o ora...
Grabit sa-mi revad familia, si asteptand cu nerabdare sa fiu iar acel Edward care infrunta problemele, am alergat prin pustiul inzapezit, fara sa las urme.
***
- O sa fie bine, sopti Alice. Ochii ei erau lipsiti de concentrare, iar Jasper isi tinea o mana usor sub cotul ei, conducand-o inainte, in timp ce intram grupati strans in cantina. Rosalie si Emmet conduceau grupul, Emmet aratand ridicol de mult ca un bodyguard in mijlocul unui tertoriu ostil.Rose parea si ea prudenta, dar mai mult iritata decat protectoare.
- Bineinteles ca o sa fie bine, am mormait.
Comportamentul lor era absurd.Daca n-as fi fost convins ca pot face fatza momentului, as fi stat acasa.
Brusca schimbare de stare, de la cea normala, chiar jucausa de dimineata – ninsese noaptea trecuta, iar Emmet si Jasper au profitat de neatentia mea ca sa ma bombardeze cu bulgari, iar cand s-au plictisit de lipsa mea de reactie, s-au intors unul impotriva celuilalt – starea schimbandu-se in aceasta vigilenta excesiva. Si ar fi fost chiar comica, daca n-ar fi fost atat de enervanta.
- N-a venit inca, dar dupa directia din care o sa vina....n-o sa fie in bataia curentului daca stam la locul nostru obisnuit.
- Bineinteles ca o sa stam la locul nostru obisnuit . Termina, Alice. Ma calci pe nervi. O sa fiu bine.   
A clipit in timp ce Jasper o ajuta sa se aseze, iar ochii ei s-au focalizat in sfarsit pe fatza mea.
- Hmm, spuse ea parand surprinsa. Cred ca ai dreptate.
- Bineinteles ca am, am murmurat.
Uram sa fiu centrul ingrijorarilor lor. M-am simtit brusc solidar fatza de Jasper, amintindu-mi toate momentele cand ii dadeam cu totii tarcoale,  protectori. Mi-a intalnit scurt privirea si a ranjit.
Enervant ,nu-i asa?
M-am strambat la el.
Trecuse doar o saptamana de cand incaperea asta lunga si mudara mi se paruse ucigator de plictisitoare ? De cand mi se paruse ca sa stai aici este ca si cum ai dormi, ca o stare de coma ?
Astazi nervii imi erau intinsi la maxim, coarde de pian, intinse atat de tare incat sa cante la cea mai mica atingere. Simturile imi erau alerte, analizam fiecare sunet, fiecare imagine, fiecare miscare a aerului care-mi atingea pielea, fiecare gand. In special gandurile. Era un singur simt pe care il blocasem, refuzand sa-l folosesc. Mirosul, desigur. Nu respiram.
Ma asteptam sa aud mai mult despre Culleni in gandurile pe care le auzeam. Toata ziua asteptasem, cautand orice noua cunstiinta de-a Bellei in care ea sa fi avut incredere, incercand sa vad directia pe care o vor lua barfele.Dar nu era nimic.Nimeni n-a observat cei cinci vampiri din cantina, ca intotdeauna. Cativa oameni se gandeau inca la fata aceea, inca gandind aceleasi lucruri ca si saptamana trecuta. In loc sa mi se para ceva insuportabil de plictisitor, acum mi se parea fascinant.
N-a spus nimanui nimic despre mine?
Nu se poate sa nu fi observat priviririle mele intunecate si criminale. Doar am vazut-o reactionand. Cu sigurata am speriat-o rau. Fusesem convins ca o sa spuna cuiva, poate chiar exagerand povestea ca s-o faca mai convingatoare...dandu-mi cateva replici amenintatoare.
In plus, m-a auzit si incercand sa scap de ora noastra comuna de biologie. Trebuie sa se fi intrebat, dupa ce mi-a vazut expresia fetzei, daca ea este cauza. O fata normala ar fi intrebat lumea, si-ar fi comparat experienta cu a altora, cautand povesti asemanatoare care sa explice comportamentul meu, ca sa nu se simta singura. Oamenii sunt mereu disperati sa se simta normali, sa se integreze. Sa se amestece cu toti cei din jur, ca un fir de blana de oaie lipsit de particularitati. Nevoia asta este mai puternica in anii nesiguri ai adolescentei, in mod special. Fata asta nu o sa fie exceptia de la regula.
Nimeni nu ne-a observat stand acolo, la masa noastra obisnuita. Bella trebuie sa fie, probabil mult prea timida, daca nu s-a confesat nimanui. Poate ca a vorbit cu tatal ei, poate asta era cea mai stransa legatura...desi pare cam putin probabil, avand in vedere ca a petrecut atat de putin timp cu el. Trebuie sa fie mai apropiata de mama ei. Totusi, va trebui sa trec pe langa seful politiei Swan zilele astea si sa ascult ce gandeste.
- Ceva nou ? intreba Jasper.
- Nimic. Nu cred ca spus nimanui.
Toti au ridicat din sprancene la aflarea vestii.
- Poate nu esti asa infricosator cum crezi, spuse Emmet razand. Pun pariu ca as fi putut s-o terifiez mai tare decat tine.
Mi-am dat ochii peste cap.
- Ma intreb de ce..., spuse el nedumerit din nou din cauza tacerii unice a gandurilor fetei.
- Am mai discutat asta.Nu stiu.
- Vine inauntru, murmura Alice.
Mi-am simtit corpul devenind rigid.
- Incearcati sa pareti umani.
- Umani, zici? intreba Emmet.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
Isi ridica pumnul drept si isi desclesta degetele aratandu-ne bulgarele pe care il pastrase in palma. Bineinteles ca nu  se topise. Il stransese pana devenise o bucata tare de gheata. Emmet se uita la Jasper, dar am vazut directia reala a gandurilor lui. Si Alice la fel, bineinteles. Cand a aruncat brusc bucata de gheata spre ea, Alice a impins-o cu o miscare naturala din degete. Gheata a ricosat pana in capatul celalt al cafenelei, prea rapid pentru ochii umani, si s-a izbit cu un bubuit de zidul tare. Zidul s-a crapat.
Capetele celor care se aflau in coltul acela al incaperii, s-au intors sa se uite la bucata de gheata de pe podea, apoi s-au intors cautand faptasul. Nu s-au uitat mai departe de cateva mese distanta. Nimeni nu s-a uitat la noi.
- Foarte uman, Emmet, spuse Rosalie caustic. De ce nu te duci sa darami si peretele daca tot te-ai apucat ?
- Ar arata mult mai impresionant daca ai face-o tu, iubito.
Am incercat sa-i ignor, pastrandu-mi un zambet pe fatza ca si cum as lua parte la gluma lor. Nu mi-am permis sa ma uit spre coada de la mancare, unde stiam ca sta ea. Dar intracolo imi indreptam auzul.
Puteam sa aud lipsa de rabdare a Jessicai cu noua fata, care parea neatenta, stand nemiscata la coada care inainta. Am vazut, prin mintea Jessicai, ca obrajii Bellei erau iar colorati roz de imbujorare.
Respiram scurt si superficial, pregatit sa renunt sa mai respir daca vreun pic din mirosul ei ajungea prin aer la mine.
Mike Newton era cu cele doua fete.Ii auzeam ambele voci, si cea mentala si pe cea verbala, cand a intrebat-o pe Jessica ce s-a intamplat cu fata Swan. Nu mi-a placut felul in care gandurile lui gravitau in jurul ei, starnind fanteziile deja formate care ii acaparau mintea, in timp ce se uita la ea cum porneste din nou si se trezeste din reverie, ca si cum uitase ca se afla acolo.
- Nimic, am auzit-o pe Bella spunand cu vocea ei clara si blanda.
Parea ca suna ca un clopotel peste vorbaria din cafenea, dar stiam ca asta se inatampla doar pentru ca ascultam eu prea intens.
  - O sa-mi iau doar un suc astazi, continua ea inaintand ca sa-si recupereze locul la coada.
Nu m-am putut stapani sa nu arunc o privire tematoare in directia ei. Ea se uita la podea, sangele disparandu-i incet din obraji. M-am uitat repede in alta parte, la Emmet, care radea de zambetul meu fals de pe fatza.
Pari bolnav, frate.
Mi-am rearanjat expresia fetei, ca sa para relaxata si lipsita de efort.
Jessica se intreba de ce nu are Bella pofta de mancare.
- Nu ti-e foame ?
- De fapt, ma simt cam rau.
Vocea ei era mai grava, dar inca foarte clara.
De ce ma deranja ingrijorarea protectoare emanata brusc de gandurile lui Mike Newton ? Ce conta daca era posesiv ? Nu era treaba mea daca Mike Newton se simtea inutil de ingrijorat pentru ea. Poate asa reactiona toata lumea in prezenta ei. Nu voisem si eu, din instinct, s-o protejez ? Asta inainte sa vreau s-o omor....
Dar oare fata era bolnava intradevar?
Era greu de spus, arata atat de delicata cu pielea ei translucida...Atunci am realizat ca imi faceam si eu griji, exact ca baiatul ala idiot, asa ca m-am fortat sa nu ma mai gandesc la sanatatea ei.
Oricum, nu-mi placea sa o monitorizez prin gandurile lui Mike.Am trecut la Jessica, urmarindu-i cu teama pe cei trei care cautau o masa la care sa stea. Din fericire, s-au asezat cu prietenii obisnuiti ai Jessicai, la una din primele mese din incapere. Nu era impotriva curentului, exact asa cum promisese Alice.
Alice imi dadu un cot. O sa se uite in curand, porta-te uman. 
Am strans din dinti in spatele zambetului.
- Relaxeaza-te, Edward, spuse Emmet. Sincer...ce daca omori un om. Nu e sfarsitul lumii.
- Tu stii mai bine, am murmurat eu.
Emmet rase.
- Trebuie sa inveti sa treci peste unele lucruri. Asa cum fac eu. Eternitatea este o perioada cam lunga ca sa zaci in regrete. 
Chiar atunci, Alice a aruncat o mana plina de gheata, pe care o ascunsese, spre fatza lipsita de banuieli a lui Emmet.
El a clipit surprins, si apoi a ranjit in anticipatie.
- Tu ai vrut-o, spuse el si s-a aplecat peste masa, scuturandu-si parul plin de gheata spre ea. Zapada, topindu-se in caldura incaperii, zbura din capul lui intr-un dus pe jumatate lichid, pe jumatate inghetat.
- Scarbos ! se planse Rose, in timp ce ea si Alice se fereau de stropi.
Alice rase si ne-am alaturat cu totii la veselia ei. Puteam sa vad in mintea lui Alice cum orchestrase perfect mometul, si stiam ca fata – ar trebui sa nu ma mai gandesc la ea asa, ca si cum ar fi singura fata din lume – ca Bella se uita la noi cum radeam si ne jucam, aratand atat de fericiti, umani si nerealist de perfecti, de parca eram intr-un tablou de Norman Rockwell.
Alice continua sa rada, tinandu-si tava ridicata ca un scut. Fata – Bella, probabil ca se uita inca la noi.
...iar se holbeaza la Culleni, s-a gandit cineva, captandu-mi atentia.
M-am uitat automat spre chemarea neintentionata, realizand ca recunoscusem deja vocea, o ascultasem mult astazi.
Dar am privit dincolo de Jessica, intalnind privirea penetranta a fetei.
S-a uitat repede in jos, ascunzandu-se in spatele parului ei des.
La ce se gandea? Frustarea parea sa devina din ce in ce mai acuta cu trecerea timpului, in loc sa dispara. Am incercat, fara sa stiu ce fac pentru ca nu mai incercasem niciodata, sa-mi fortez mintea sa strapunga linistea din jurul ei.  « Auzul » meu fusese mereu ceva natural, fara sa trebuiasca sa-l fortez. Niciodata n-a trebuit sa ma straduiesc. Dar ma concentram acum, incercand sa sparg scutul care o inconjura.
Nimic, doar liniste.
Ce e cu ea ?  se gandi Jessica , ca un ecou al propriei mele frustrari.
- Edward Cullen se holbeaza la tine, ii sopti ea fetei Swan in ureche, adaugand un chicotit.
Nu era nici o urma de gelozie iritata in tonul ei. Jessica parea priceputa in rolul de prietena falsa.
Am ascultat, scarbit, raspunsul fetei.
- Nu pare suparat, nu? a soptit ea.
Deci chiar observase reactia mea salbatica de saptamana trecuta. Bineinteles ca observase.
Intrebarea a surprins-o pe Jessica. Mi-am vazut propriul chip in mintea ei, in timp ce ea imi studia expresia, dar nu i-am intors privirea. Ma concentram inca pe fata, incercand sa aud ceva, orice. Concentrarea mea intentionata nu parea sa functioneze deloc.
- Nu, i-a raspuns Jessica, si stiam ca ar fi vrut sa spuna “da” ; o duruse faptul ca ma uitam la Bella, desi nu arata asta prin tonul vocii. Ar trebui sa fie suparat ?
- Nu cred ca ma place, a soptit fata, lasandu-si capul rezemat intr-o mana, ca si cum ar fi fost brusc obosita. Am incercat sa inteleg miscarea , dar nu puteam sa fac decat presupuneri...Poate chiar era obosita.
- Culenii nu plac pe nimeni, o linisti Jess.De fapt, nu observa pe nimeni inadejuns de mult timp incat sa-l placa. Niciodata pana acum, gandul ei era plin de rautate. Dar sa stii ca inca se holbeaza la tine.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
- Nu te mai uita la el, spuse fata nelinistita, ridicandu-si capul ca sa se asigure ca Jessica o asculta.
Jessica chicoti, dar facu cum i se spusese.
Fata nu se uita in alta parte decat la masa ei pentru restul orei. M-am gandit, desi desigur nu puteam sa fiu sigur, ca asta este un comportament deliberat. Arata de parca ar fi vrut sa se uite la mine. Corpul i se intorcea in directia mea, barbia incepea sa se rasuceasca, si atunci ea se oprea, tragea adanc aer in piept si se uita fix la cel cu care vorbea.
Am ignorat in mare parte celelalte ganduri din jurul fetei, pentru ca nu erau despre ea momentan. Mike Newton planuia o bataie cu zapada in parcare dupa ore, parand sa nu realizeze ca zapada se topise din cauza ploii. Sunetul fin al fulgilor pe acoperis fusese inlocuit de obisnuitul rapait al picaturilor de ploaie. Chiar n-a auzit schimbarea ? Mie mi se parea foarte zgomotoasa.
Cand s-a terminat pauza de pranz, am ramas pe scaun. Oamenii ieseau, si m-am surprins incercand sa disting sunetul pasilor ei din multime, ca si cum ar fi fost ceva important sau iesit din comun in legatura cu pasii ei. Ce prostesc.
Nici familia mea nu s-a miscat din loc.Asteptau sa vada ce o sa fac eu.
O sa ma duc la ora, sa stau langa fata mirosind parfumul innebunitor al sangelui ei, simtind caldura pulsului ei in aer, aproape de pielea mea ? Eram indeajuns de puternic pentru asta ? Sau era deajuns pentru azi ?
- Cred...ca e ok, spuse Alice ezitant. Mintea iti este pregatita.Cred ca poti sa rezisti ora urmatoare.
Dar Alice stia cat de repede se poate razgandi creierul.
- De ce sa intinzi coarda, Edward ? intreba Jasper.
Desi Jasper nu vroia sa se simta ingamfat pentru ca eu eram cel slab in momentul de fatza, puteam sa simt ca era totusi un pic...
- Du-te acasa. Ia-o incet.
- Ce mare lucru ? il contrazise Emmet. Ori o omoara, ori nu o omoara. Mai bine sa rezolve situatia acum, oricum o fi.
- Nu vreau sa ma mut inca, se planse Rosalie. Nu vreau s-o iau de la capat. Aproape am terminat liceul, Emmet. In sfarsit !
Nu ma puteam hotari. Vroiam foarte mult, sa infrunt situatia si nu sa fug iar. Dar in acelasi timp, nu vroiam sa ma fortez prea mult. Fusese o greseala cand Jasper statuse atat de mult timp fara sa vaneze saptamana trecuta. Acum eu faceam o greseala la fel de lipsita de sens ?
Nu vroiam ca familia mea sa trebuiasca sa se mute. Nimeni nu mi-ar multumi pentru asta.
Dar vroiam sa ma duc la ora de Biologie.Am realizat ca vroiam sa o vad pe ea din nou.
Asta m-a facut sa ma hotarasc.Curiozitatea. Ma uram pentru ca simteam asta. Nu-mi promisesem ca n-o sa las tacearea gandurilor fetei sa ma faca excesiv interesat de ea ? Si totusi, eram excesiv de interesat.
Vroiam sa stiu la ce se gandeste. Mintea ii era inchisa, dar ochii ii erau deschisi. Poate as putea sa-i citesc ochii in schimb.
- Nu, Rose, chiar cred ca o sa fie bine, spuse Alice. Se contureaza mai clar. Sunt in proportie de nouazeci si trei la suta convinsa ca n-o sa se intample nimic rau daca se duce la ora.
Se uita la mine curioasa, intrebandu-se ce anume s-a schimbat in gandurile mele in asa fel incat viziunile ei sa fie mai sigure.
Oare curiozitatea mea o sa fie indeajuns sa o tina in viata pe Bella ?
  Emmet avea dreptate, totusi.De ce sa nu rezolv situatia, oricum o fi ? O sa infrunt tentatia.
- Duceti-va la ore, le-am ordonat eu ridicandu-ma de la masa.
M-am intors si am plecat de langa ei fara sa ma uit inapoi. Puteam sa aud ingrijorarea lui Alice, cenzurarea lui Jasper, aprobarea lui Emmet si iritarea lui Rosalie venind din spatele meu.
Am respirat pentru ultima data aer adanc in fatza usii clasei, si apoi am tinut aerul in piept intrand in spatiul mic si incalzit.
Nu intarziasem. Domnul Banner pregatea inca ora de laborator de astazi.Fata statea la masa mea, la masa noastra, cu fatza plecata in jos, mazgalindu-si caietul.M-am uitat cu atentie la desen in timp ce ma apropiam, interesat pana si de o creatie oricat de neinsemnata a mintii ei. Dar nu avea nici un sens. Doar niste spirale in alte spirale.Poate nu se concentra la desen ci se gandea la altceva ?
Mi-am tras scaunul cu o brutalitate care nu era necesara, lasandu-l sa harsaie pe linoleum. Oamenii se simt mereu mult mai conforabil cand apropierea cuiva este anuntata de sunete.
Stiam ca auzise zgomotul. Nu si-a ridicat privirea dar a ratat o spirala din modelul pe care il desena, facandu-l  neechilibrat.
De ce nu si-a ridicat privirea ? Probabil era speriata. Ar trebui sa-i las alta impresie despre mine de data asta. Sa o fac sa creada ca si-a imaginat lucruri inainte.
-Buna, am spus eu cu vocea inceata pe care o foloseam cand vroiam ca oamenii sa se simta comforabil, formandu-mi un zambet politicos pe buze, fara sa-mi arat dintii.
S-a uitat spre mine atunci, cu ochii ei caprui adanci , surprinsi, aproape neincrezatori, si plini de intrebari tacute. Era exact expresia care mi se intiparise in minte de o saptamana.
In timp ce ma uitam in acei ochi caprui ciudati, am realizat ca ura - ura pe care imi imaginasem ca o merita aceasta fata doar pentru ca exista - se evaporase. Fara sa respir, fara sa-i simt mirosul, era greu de crezut ca cineva atat de vulnerabil merita vreodata sa fie detestat.
Obrajii au inceput sa i se inroseasca, si n-a spus nimic.
Mi-am pastrat privirea pe ochii ei, concentrandu-ma asupra profunzimii lor intrebatoare, si incercand sa ignor culoarea apetisanta a pielii ei. Aveam destul aer incat sa mai vorbesc putin fara sa respir.
- Ma numesc Edward Cullen, am spus, desi stiam ca ea stie asta; asa era politicos sa incep.Nu am avut ocazia sa ma prezint saptamana trecuta.Tu trebuie sa fii Bella Swan.
Ea a parut incurcata, ii aparuse din nou incretitura aceea dintre sprancene. I-a luat cu o jumatate de secunda mai mult decat ar fi trebuit ca sa-mi raspunda.
- Cum de stii cum ma cheama ? m-a intrebat, cu vocea putin tremuratoare.
Cred ca am speriat-o foarte tare. Ma simteam vinovat...era atat de lipsita de aparare. Am ras bland, era un sunet care ii linistea pe oameni. Din nou, eram atent cu ascunsul dintilor.   
- Oh, cred ca tot lumea iti stie numele.
Trebuie sa fi observat ca devenise centrul atentiei in locul asta monoton.
- Tot orasul te-a asteptat sa sosesti.
S-a incruntat ca si cum informatia asta era neplacuta. Banuiesc ca, fiind asa timida cum parea sa fie, atentia era un lucru rau pentru ea. Majoritatea oamenilor sunt exact opusul.Desi nu vor sa iasa in evidenta din turma, in acelasi timp isi doresc sa fie in lumina reflectoarelor pentru personalitatea lor individuala.
- Nu, spuse ea. Vroiam sa zic, de ce mi-ai spus Bella ?
- Preferi Isabella ? am intrebat perplex, pentru ca nu vedeam incotro se indrepta intrebarea.
Nu intelegeam. Cu siguranta, isi facuse clara preferinta de multe ori in prima zi. Oare toti oamenii sunt la fel de greu de inteles fara contextul mental pe post de ghid?
- Nu, imi place Bella, raspunse ea, lasandu-si capul un pic pe-o parte.
Expresia ei, daca o citeam corect, era o combinatie intre jena si confuzie.
- Dar cred ca Charlie, adica tatal meu, imi spune Isabella cand nu sunt de fatza.Asa pare sa ma stie toata lumea de aici.
Pielea i s-a colorat si mai mult intr-o nuanta de roz.
- Oh, am zis eu jalnic, si m-am uitat repede in alta parte.
Am realizat ce a vrut sa spuna intrebarea ei. Imi scapase ceva...facusem o greseala.Daca n-as fi tras cu urechea la toata lumea in prima zi, atunci m-a fi adresat ei folosindu-i numele complet, ca toti ceilalti. A observat diferenta.
Am simtit un junghi de neliniste. Mi-a observat foarte repede greseala. Foarte perspicace, in special pentru cineva care ar fi trebuit sa fie terifiat de apropierea mea.
Dar aveam probleme mai mari decat ce suspiciuni despre mine pastra ea in minte.
Nu mai aveam aer. Daca vroiam sa vorbesc din nou cu ea, trebuia sa inhalez.
Ar fi greu sa evit sa vorbesc. Din pacate pentru ea, faptul ca imparteam o masa o transforma in partenerul meu de laborator si va trebui sa lucram impreuna astazi. Ar parea ciudat, si groaznic de nepoliticos din partea mea s-o ignor in timp ce lucram. Asta o s-o faca si mai suspicioasa, si mai infricosata...
M-am intins cat se putea de departe de ea fara sa-mi misc scaunul, intorcandu-mi capul spre culoarul dintre randuri. M-am cuprins cu mainile, blocandu-mi muschii, si apoi am luat o gura rapida de aer care mi-a umplut plamanii.Mi-am folosit doar gura.
Aahh !
Era groaznic de dureros. Chiar si fara sa o miros, puteam sa-i simt gustul pe limba. Gatul mi-a izbucnit iar in flacari, dorinta fiind la fel de intensa ca prima data cand i-am simtit mirosul saptamana trecuta.
Am strans din dinti si am incercat sa-mi revin.
- Incepeti! spuse domnul Banner.
Simteam ca am nevoie de fiecare picatura de auto-control capatat in saptezeci de ani de munca grea, ca sa ma intorc spre fata, care se uita in jos la masa si zambea.
- Fetele intai, partenere ? i-am zis eu.
Si-a ridicat privirea spre mine, iar chipul i-a impietrit, cu ochii mariti. Era ceva in expresia mea? Era din nou speriata? N-a vorbit.
- Sau pot sa incep eu daca vrei, am spus incet.
- Nu,  spuse ea, chipul tracandu-i din nou de la alb la rosu. O sa incep eu. 
M-am uitat la echipamentul de pe masa, un microscop, o cutie cu diapozitive...Mai bine decat sa ma uit la sangele de sub pielea ei subtire. Am luat o alta gura rapida de aer, printre dinti, si m-am crispat de durere cand gustul mi-a facut gatul sa arda.
- Profaza, a spus ea dupa o examinare rapida.
A inceput sa scoata diapozitivul desi abia daca il examinase.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
- Te deranjeaza daca verific ?
Instinctiv, prostesc, de parca eram unul de-al ei, m-am intins sa-i opresc mana care scotea diapozitivul. Pentru o secunda, caldura pielii ei m-a ars. Era ca un soc electric, cu siguranta mult mai fiebinte decat numai nouazeci si opt virgula sase grade. Caldura mi s-a proiectat din mana pana sus pe brat. Si-a tras mana de sub atingerea mea.
- Scuze, am murmurat printre dinti.
Aveam nevoie sa ma uit in alta parte, asa ca am luat microscopul.Avusese dreptate.
- Profaza, am fost eu de acord.
Eram inca prea tulburat ca sa ma uit la ea. Respirand cat de tacut puteam printre dintii inclestati si incercand sa ignor setea intensa, m-am concentrat pe tema usoara, scriind cuvantul pe foaia de laborator, si apoi schimband urmatorul diapozitiv.
La ce se gandea acum? Cum se simtise cand i-am atins mana ? Pielea mea trebuie sa i se fi parut rece ca gheata, respingatoare. Nu-i de mirare ca acum era tacuta.
M-am uitat prin microscop.
- Anafaza, mi-am spus scriind pe al doilea rand.
- Pot sa verific? intreba ea.
M-am uitat la ea, surprins sa vad ca astepta, cu o mana intinsa spre miscroscop. Nu parea speriata. Chiar credea ca n-am dat raspuns corect ?
Nu m-am putut stapani sa nu zambesc vazand privirea plina de speranta de pe chipul ei , cand i-am dat microscopul. S-a uitat la diapozitiv cu o nerabdare care s-a evaporat repede.Colturile gurii i s-au intors in jos.
- Al treilea diapozitiv? ceru ea, fara sa-si ridice ochii din microscop, dar intinzand mana.
I-am dat urmatorul diapozitiv in mana, fara sa o ating de data asta. Statul langa ea era ca si cum as fi stat langa o lampa de incalzire. Puteam sa simt cum corpul mi se incalzeste vizibil spre o temperatura ridicata.
Nu s-a uitat mult timp prin microscop.
- Interfaza, spuse ea nonsalnta, poate incercan un pic cam prea mult sa para asa, si a impins microscopul spre mine.
N-a atins foaia dar astepta ca eu sa scriu raspunsul.Am verificat, si iar avea dreptate.
Am terminat in modul asta, vorbind cate un cuvant si fara sa ne intalnim privirea unul altuia. Eram singurii care terminaseram, ceilalti din clasa se descurcau mai greu. Mike Newton parea ca are probleme cu concentrarea.Incerca sa ne urmareasca pe mine si pe Bella.
Mai bine ramanea acolo, oriunde o fi fost plecat, se gandi Mike, privindu-ma cu ura. Hmm, interesant. Nu stiam ca baiatul asta avea intentii rele indreptate catre mine. Asta era o evolutie noua, recenta. Chiar si mai interesant, mi-am dat seama ca sentimentul era reciproc.
M-am uitat din nou la fata, uimit de gradul ridicat de devastare si schimbare pe care l-a adus in viata mea, in ciuda infatisarii ei deloc amenintatoare. 
Nu era ca si cum nu-l intelegeam pe Mike. Era chiar draguta...intr-un fel neobisnuit.Chiar mai bine decat un chip frumos, fatza ei era interesanta. Nu prea simetrica : barbia ei joasa fiind in dezechilibru cu pometii mari, culorile ei fiind extreme : lumina si intunericul contrastau ca pielea si parul ei, si mai erau si ochii, ascunzand secrete tacute. Ochii ei ma cercetau acum.
I-am intors privirea, incercand sa ghicesc macar unul din acele secrete.
- Ti-ai pus lentile de contact? m-a intrebat ea brusc.
Ce intrebare ciudata.
-Nu, aproape am zambit la ideea de a-mi imbunatatii vederea.
- Oh, murmura ea. Am crezut ca e ceva diferit cu ochii tai.
M-am simtit dintr-o data rece din nou, realizand ca nu eram singurul care incerca sa dezlege secrete astazi.
Am dat din umeri si m-am uitat drept inainte, unde profesorul facea ture printre banci.
Bineinteles ca era ceva diferit la ochii mei fatza de ultima data cand m-a vazut ea. Ca sa ma pregatesc pentru astazi, pentru tentatia de astazi, mi-am petrecut tot week-endul vanand, potolindu-mi setea cat de mult am putut, exagerand chiar.M-am umplut cu sange de animale, nu ca ar fi avut vreun efect in prezenta mirosului coplesitor care venea prin aerul din jurul ei. Cand m-am uitat ultima data la ea, ochii imi fusesera negri de sete. Acum corpul imi era plin de sange, iar ochii mei aveau o nuanta de auriu cald. Culoarea chihlimbarului capatata in urma incercarii mele de a-mi stapani setea.
Inca o greseala. Daca as fi stiut ce vrea sa spuna prin intrebarea ei, i-as fi raspuns pur si simplu « da ».
Am stat printre oamenii de la scoala asta timp de doi ani, iar ea era prima care m-a studiat indeajuns de aproape incat sa observe schimbarea culorii ochilor mei.Ceilalti, daca admirau frumusetea familiei mele, se uitau repede in alta parte cand le intorceam privirile. Plecau mai departe, blocand detaliile infatisarilor noastre printr-un comportament instinctiv care nu le permitea sa inteleaga adevarul. Ignoranta inseamna fericire pentru mintea omeneasca.
De ce trebuia fata asta sa observe asa de multe ?
Domnul Banner s-a apropiat de masa noastra. Am inhalat recunoscator curentul de aer curat pe care l-a adus cu el, inainte sa se amestece cu mirosul ei.
- Deci Edward, spuse el uitandu-se la raspunsurile noastre, nu crezi ca ar fi trebuit sa aiba si Isabella ocazia sa se uite prin microscop ?
- Bella, l-am corectat eu din reflex. De fapt, ea a identificat trei din cinci.
Gandurile domnului Banner erau sceptice cand se intoarse spre fata.
- Ai mai facut exercitiul asta inainte ?
M-am uitat, absorbit, cum ea a zambit parand vizibil jenata.
- Nu cu foite de ceapa.
- Cu peste ? intreba domnul Banner.
- Da.
Asta l-a surprins.Laboratorul de astazi era ceva ce se facea intr-un curs mai avansat. A dat din cap, ganditor.
- Ai fost intr-o clasa avansata in Phoenix ?
- Da.
Era avansata deci, inteligenta pentru un om.Asta nu m-a surprins.
- Pai, spuse domnul Banner strangandu-si buzele. Banuiesc ca e bine ca voi doi sunteti parteneri de laborator.
S-a indepartat murmurand :
- Ca sa aiba si ceilalti copii ocazia sa invete ceva singuri.
Ma indoiam ca fata a putut sa auda asta.A inceput sa deseneze din nou pe caiet.
Doua scapari pana acum, intr-o singura ora. O demonstratie foarte proasta din partea mea.Desi nu aveam nici cea mai vaga idee ce credea fata despre mine, cat de frica ii era, cat de mult ma suspecta, stiam ca trebuia sa fac un efort ca sa-i las alta impresie despre mine. Ceva care sa-i imbunatateasca amintirile comparativ cu ultima noastra intalnire.
- Pacat de zapada, nu ?  am spus eu repetand conversatia de complezenta pe care o auzisem la zeci de alti colegi pana acum.Un subiect plictisitor si obisnuit.Vremea – intotdeauna un subiect sigur.
S-a uitat la mine cu o neincredere evidenta – o reactie anormala la cuvintele mele normale.
- Nu chiar, spuse ea surprinzandu-ma din nou.
Am incercat sa conduc conversatia inapoi spre o directie banala. A crescut intr-un loc mai luminos si mai calduros, pielea ei parea sa reflecte asta in ciuda albetii, iar frigul trebuie sa fie neplacut pentru ea.Cu siguranta atingerea mea rece a fost neplacuta...
- Nu-ti place frigul, am ghicit eu.
- Si umezeala, fu ea de acord.
- Trebuie sa  fie dificil pentru tine sa locuiesti in Forks. Poate n-ar fi trebuit sa vii aici, vroiam sa adaug. Poate ar trebui sa te intoci in locul de unde apartii.     
Nu eram insa sigur ca vroiam asta. O sa-mi amintesc mereu mirosul sangelui ei.Care era garantia ca nu ma voi duce pana la urma dupa ea ? Si in plus, daca ar pleca, mintea ei ar ramane un mister pentru mine pentru totdeauna.Un puzzle constant si iritant.
- Nici n-ai idee, spuse ea cu o voce joasa, uitandu-se dincolo de mine pentru un moment.
Raspunsurile ei nu erau niciodata asa cum ma asteptam.Ma faceau sa vreau sa intreb si mai multe.
- Atunci, de ce ai venit aici ?am intrebat, realizand imediat ca tonul meu era prea acuzator, si nu destul de relaxat  pentru conversatie ; intrebarea  mea parea nepoliticoasa, prea curioasa.
- E complicat...
A clipit din ochii ei mari, lasand raspunsul in aer iar eu aproape explodam de curiozitate, curiozitatea care ardea la fel de tare ca setea din gatul meu. De fapt, am observat ca devenea din ce in ce mai usor sa respir. Agonia devenea suportabila prin obisnuire.
- Cred ca pot sa tin pasul, am insistat eu.
Poate politetea o s-o faca sa continue sa raspunda , atata timp cat eu eram indeajuns de nepoliticos incat sa pun intrebarile insistent.
S-a uitat tacuta in jos, la mainile ei. Asta m-a facut nerabdator.Vroiam sa-mi pun mana sub barbia ei si sa-i ridic capul pana puteam sa-i citesc in ochi. Dar ar fi stupid din partea mea, periculos, sa-i ating pielea din nou.
S-a uitat brusc in sus. M-am simit usurat sa pot sa vad emotiile din ochii ei din nou. A inceput sa vorbeasca grabita, trecand repede peste cuvinte:
- Mama s-a maritat din nou.
Ah, asta era destul de uman, usor de inteles. Tristetea trecu prin ochii ei clari si readuse incruntarea dintre ei.
- Asta nu suna asa complicat, am spus.
Vocea imi era blanda, fara sa ma straduiesc s-o fac sa sune asa. Tristetea ei m-a facut sa ma simt straniu de neajutorat, dorindu-mi sa pot sa fac ceva ca ea sa se simta mai bine. Un impuls ciudat.
- Cand s-a intamplat asta ?
- In septembrie, spuse ea expirand aproape ca un oftat.
Mi-am tinut respiratia cand aerul rasuflarii ei mi-a atins fatza.
- Si tie nu-ti place de el, am incercat eu sa ghicesc pentru mai multe amanunte.
- Nu, Phil e de treaba, spuse ea corectandu-mi presupunerea.
Exista o intentie de zambet in jurul buzelor ei pline.
- Poate prea tanar, dar de treaba.
Asta nu se potrivea cu scenariul pe care mi-l construisem in minte.     
- Atunci de ce n-ai ramas cu ei ? am intrebat eu, cu vocea un pic prea curioasa.
Suna de parca eram prea bagacios. Ceea ce chiar eram, recunosc.
pus acum 17 ani
   
a l l i e ?!
Administrator

Din: Departe.
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 658
- Phil calatoreste mult.E jucator de baseball.
Zambetul deveni mai pronuntat.Cariera lui o amuza.
Am zambit si eu, fara sa vreau. Nu pentru ca incercam sa o fac sa se simta relaxata. Zambetul ei m-a facut pur si simplu sa vreau sa zambesc si eu, sa iau parte la secret.
- Am auzit de el ?
Am rememorat listele numelor de jucatorilor de baseball profesionisti, intrebandu-ma care Phil e al ei....
- Probabil ca nu. Nu joaca bine.
Inca un zambet.
- Doar la liga mica. Se muta des.
Listele din capul meu se schimbara imediat, si am luat in considerare alte posibilitati in mai putin de o secunda. In acelasi timp, imi imaginam alt scenariu.
- Iar mama ta te-a trimis aici ca sa poata sa calatoreasca cu el, am spus
Facand presupuneri obtineam mai multe informatii de la ea decat cu intrebarile.A functionat din nou. Barbia i s-a ridicat, iar expresia i-a devenit dintr-o data incapatanata.
- Nu, nu m-a trimis aici, spuse ea , vocea capatandu-i un ton dur.
Presupunerea mea a suparat-o desi nu-mi dadeam seama de ce.
- M-am trimis singura.
Nu puteam sa-mi dau seama ce vroia sa spuna sau de ce se suparase. Ma pierduse complet.
Asa ca am renuntat. Nu puteam sa o inteleg pe fata asta. Nu era ca alti oameni.Poate ca tacerea gandurilor ei sau parfumul mirosului nu erau singurele lucruri ciudate in legatura cu ea.
- Nu inteleg, am zis, fiindu-mi greu  sa recunosc asta.
A oftat si s-a uitat in ochii mei pentru mai mult timp decat puteau majoritatea oamenilor sa reziste.
- Mama a stat cu mine la inceput dar ii era dor de el, explica ea incet, tonul ei devenind in ce in ce mai deznadajduit. Era nefericita...asa ca m-am hotarat ca era timpul sa petrec o perioada la Charlie.
Incruntarea dintre sprancene se adanci.
- Dar acum tu esti nefericita, am murmurat.
Nu puteam sa ma abtin sa nu imi spun ipotezele cu voce tare, sperand sa inteleg ceva din reactiile ei. Asta oricum, n-a fost greu de ghicit. 
- Si ? zise ea, ca si cum nu mai era nimic de adaugat.
Am continuat sa ma uit in ochii ei, simtind ca am dat insfarsit de un indiciu despre sufletul ei. Am vazut in acel raspuns exact unde se pozitiona ea in propria ei lista de prioritati. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, nevoile ei erau ultimele pe lista.
Era altruista.
Cand am vazut asta, misterul persoanei care se ascundea in mintea tacuta, se risipi putin.
- Nu pare corect, am spus.
Am dat din umeri, incercand sa par relaxat, incercand sa ascund intensitatea curiozitatii mele.
A ras, dar nu parea amuzata deloc.
- Nu ti-a spus nimeni pana acum ? Viata e nedrepta.
Vroiam sa rad si eu, dar nu ma simteam nici eu amuzat. Stiam cate ceva despre nedreptatea vietii.
- Cred ca am mai auzit asta undeva .
S-a uitat la mine, parand din nou confuza.A clipit si apoi si-a revenit:
- Deci asta e tot, spuse ea.
Dar eu nu eram pregatit sa inchei conversatia. Micul « V » dintre ochii ei, un semn al regretelor ei, ma deranja.Vroiam sa il netezesc cu varful degetului.Dar bineinteles, n-o puteam atinge. Era periculos din multe motive.
- Te prefaci bine, am spus eu rar, inca gandindu-ma la noua ipoteza.Dar pun pariu ca suferi mai mult decat lasi sa se vada.
Ea s-a strambat, lasandu-si ochii in jos si imbufnandu-si gura. Se uita spre fata clasei. Nu-i placea cand ghiceam corect. Nu era tipul obisnuit de martira – nu vroia un public care sa asiste la durerea ei.
- Gresesc ?
A tresarit usor, dar s-a prefacut ca nu ma aude.
M-a facut sa zambesc.
- Asa ma gandeam si eu.
- De ce-ti pasa? m-a intrebat ea, fara sa se uite la mine.
- Asta e o intrebare buna, am recunoscut eu mai mult pentru mine insumi decat ca sa-i raspund ei.
Spiritul ei de observatie era mai bun decat al meu. Ea vedea direct miezul lucrurilor in timp ce eu ma invarteam pe la margini, cautand orbeste printre indicii. Detaliile vietii ei umane nu trebuiau sa conteze pentru mine.Era gresit ca mie sa-mi pese ce gandea ea. Inafara de a-mi proteja familia de suspiciuni, gandurile umane nu trebuiau sa ma intereseze.   
   Nu eram obisnuit sa fiu mai putin intuitiv decat altcineva. Ma bazam mult prea mult pe auzul meu, si in mod clar, nu eram atat de perceptiv cum ma credeam.
Fata a oftat si s-a uitat inainte. Ceva din expresia ei frustrata era amuzant. Toata situatia, toata conversatia era amuzanta. Nimeni n-a fost intr-un pericol mai mare in fatza mea decat fata asta, si in orice moment as putea - distras de faptul ca ma ambalam ridicol de mult in conversatie - sa inhalez pe nas si s-o atac inainte sa ma pot controla. Iar ea era iritata pentru ca nu i-am raspuns la intrebare...
- Te enervez ? am intrebat, zambind gandindu-ma la absurditatea situatiei.
S-a uitat rapid la mine, iar ochii i-au parut prinsi in privirea mea.
- Nu chiar, spuse ea. Sunt mai mult enervata de mine insami. Fatza mea e asa de usor de citit. Mama imi spune mereu ca sunt ca o carte deschisa.
S-a incruntat, nemultumita.
M-am uitat la ea uimit. Motivul pentru care era suparata era ca se temea ca o citesc prea usor. Ce bizar. Nu m-am chinuit mai mult sa inteleg pe cineva in intreaga mea viata, sau mai bine zis existenta pentru ca viata nu e cuvantul potrivit. Nu aveam viata.
- Dinpotriva, am contrazis-o eu simtindu-ma ciudat de prudent, ca si cum era pe undeva un pericol pe care nu-l puteam vedea ;eram brusc nelinistit, presimtirea facandu-ma sa ma simt tulburat.
- Esti foarte greu de citit.
- Atunci inseamna ca te pricepi la citit oamenii, presupuse ea, formandu-si propria ipoteza, care era, din nou, perfect corecta.
- De obicei, am fost eu de acord.
I-am zambit , lasandu-mi buzele sa expuna sirurile stralucitoare de dinti ascutiti.
A fost un lucru prostesc, dar devenisem dintr-o data inexplicabil de disperat sa o atentionez pe fata in orice fel. Corpul ei era mai aproape de mine decat inainte, intorcandu-ne unul spre altul inconstient in timpul conversatiei. Toate semnele care erau suficiente ca sa sperie restul umanitatii, nu pareau sa functioneze in cazul ei. De ce nu se retragea departe de mine, cu groaza ? Cu siguranta a vazut pana acum destul de mult din latura mea intunecata incat sa realizeze pericolul, asa intuitiva cum parea ea sa fie.
N-am apucat sa vad daca avertizarea mea a avut efectul dorit. Domnul Banner ne-a cerut sa fim atenti, iar ea s-a intors imediat. Parea usurata de intrerupere, deci poate ca intelegea inconstient. Speram ca a inteles.
Am realizat ca deveneam din ce in ce mai fascinat, chiar daca incercam sa alung sentimentul. Nu-mi permiteam ca Bella sa mi se para interesanta.Sau mai bine zis, ea nu-si permitea. Deja eram nerabdator sa vorbec din nou cu ea.Vroiam sa stiu mai multe despre mama ei, despre viata ei de dinainte sa vina aici, de realatia cu tatal ei.Toate detaliile lipsite de importanta care mi-ar putea dezvalui personalitatea ei. Dar fiecare secunda petrecuta cu ea era o greseala, un risc pe care n-ar trebui sa si-l asume.   
Fara sa-si dea seama, si-a scuturat parul des chiar in momentul in care imi permisesem inca o respiratie. Un val concentrat din mirosul ei mi-a izbit gatul.
Era ca in prima zi. Durerea uscaciunii care ardea m-a ametit. A trebuit sa ma prind de masa ca sa ma tin pe scaun. De data asta aveam mai mult control. N-am mai rupt nimic, cel putin. Monstrul din mine a urlat, dar nu s-a bucurat de durerea mea.Era strans incatusat. Pentru moment
N-am mai respirat si m-am indepartat de fata cat am putut de mult.
Nu, nu-mi permiteam sa mi se para fascinanta.Cu cat o gaseam mai interesanta, cu atat era mai probabil s-o omor. Deja facusem doua greseli minore astazi. O sa fac o a treia, care n-o sa mai fie la fel de minora ?
Imediat ce a sunat clopotelul, am fugit din clasa, probabil distrugand orice impresie politicoasa pe care o construisem pe jumatate in cursul orei. Din nou, am rasuflat usurat cand am dat de aerul curat si umed de afara, ca si cum era un parfum tamaduitor. M-a grabit sa ma indepartez de fata cat mai mult posibil.
Emmet ma astepta in fatza usii de la cursul de Spaniola. Mi-a analizat expresia salbatica.
Cum a fost? s-a intrebat el precaut.
- N-a murit nimeni, am murmurat.
Cred ca e si asta ceva...Cand am vazut-o pe Alice iesind din ora , am crezut...
In timp ce intram la ora, am vazut amintirea lui de acum cateva momente. O vazuse pe Alice prin usa deschisa a clasei, cum mergea repede, speriata, de-a lungul terenului, catre cladirea de Stiinte. Am simtit cum Emmet isi amintea dorinta de a se ridica sa se duca dupa ea, si apoi decizia de a ramane pe loc. Daca Alice ar fi avut nevoie de ajutor, l-ar fi cerut.
Mi-am inchis ochii cu teama si dezgust in timp ce ma asezam.
- Nu mi-am dat seama ca am fost atat de aproape. Nu credeam ca o sa...Nu mi-am dat seama ca e asa grav, am soptit eu
Nu a fost, m-a asigurat el. N-a murit nimeni,nu?
- Nu, am zis eu printre dinti.Nu de data asta.
Poate o sa devina mai usor.
- Sigur.
Sau poate o s-o omori.Dadu din umeri. N-ai fi primul care greseste.Nimeni n-o sa te judece prea aspru. Uneori cineva miroase prea bine.Sunt impresionat ca ai rezistat atat de mult.
- Nu ma ajuti, Emmet.
Eram revoltat de faptul ca accepta ideea ca as omori-o pe fata, ca asta era cumva inevitabil. Era vina ei ca mirosea asa bine ?
Stiu, pentru ca atunci cand mi s-a intamplat mine...,isi aminti el, luandu-ma cu el inapoi in timp, acum jumatate de secol, pe camp la amurg, unde o femeie intre doua varste isi strangea rufele uscate de pe o sfara prinsa intre doi meri. Mirosul merelor era adanc impregnat in aer.Recolta se terminase iar fructele stricate erau imprastiate pe pamant, loviturile de pe suprafata lor facand aroma sa se ridice in mici norisori. Un lan de fan proaspat cosit, completa mirosul acela, in armonie. Emmet inainta pe camp, ignorand-o pe femeie. Fusese trimis de Rosalie cu un anume scop. Cerul era insangerat, cu tente de portocaliu la linia vestica a orizontului.El ar fi continuat sa mearga pe drumul lui si n-ar fi existat nici un motiv sa-si aminteasca seara aceea, doar ca o briza neasteptata a umflat rufele albe ca pe niste panze, si a trimis mirosul femeii pana la Emmet.
- Ah, am gemut incet.
Ca si cum propria mea sete nu era indeajuns de greu de suportat.
Stiu.N-am rezistat nici jumatate de secunda.Nici macar nu m-am gandit sa rezist. 
Amintirea lui a devenit mult prea explicita ca sa pot s-o indur.Am sarit in picioare, cu dintii inclestati atat de tare incat puteau sa taie fier.
- Esta bien, Edward ? intreba seniora Goff, uimita de miscarea mea brusca.
Imi puteam vedea chipul prin mintea ei si stiam ca nu aratam prea bine.
- Me perdona, am murmurat eu indreptandu-ma spre usa.
- Emmet, por favor, puedas tu ayuda a tu hermano? a intrebat ea gesticuland neajutorata spre mine in timp ce ma grabeam sa ies din clasa.
- Sigur, l-am auzit pe el spunand.
Si a fost imediat langa mine.   
M-a urmat pana in capatul indepartat al cladirii, unde m-a prins din urma si si-a pus mana pe umarul meu. I-am dat mana la o parte, cu o forta care nu era necesara. Ar fi rupt oasele unei maini umane, si toate celelalte oasele atasate de ele.
- Scuze, Edward.
- Stiu.
Am tras aer in piept cu respiratii convulsive, incercand sa-mi curat capul si plamanii.
- E atat de rau ? m-a intrebat incercand sa nu se gandeasca la mirosul din amintirea lui, dar fara sa reuseasca.
- E mai rau, Emmet, mai rau.
A ramas tacut pentru un moment.
Poate... 
- Nu, n-ar fi mai bine daca as termina cu ea. Intoarce-te la ora, Emmet.Vreau sa fiu singur.
S-a intors fara sa mai spuna sau sa gandeasca altceva, si a plecat repede. O sa-i spuna profesoarei de Spaniola ca sunt bolnav, sau ca chiulesc, sau ca sunt un vampir lipsit de control. Ce mai conta ce scuza folosea ? Poate ca n-o sa ma mai intorc.Poate ca trebuia sa plec.
M-am dus iar in masina, asteptand sa se termine orele. Sa ma ascund. Din nou.
Ar fi trebuit sa-mi petrec timpul luand decizii sau incercand sa caut o solutie, dar, ca un dependent, m-am trezit cautand prin invalmaseala de ganduri emanate dinspre cladirile scolii.
Vocile familiare ieseau in evidenta, dar nu ma interesa sa ascult viziunile lui Alice, sau nemultumirile lui Rosalie. Am gasit-o usor pe Jessica, dar fata nu era cu ea, asa ca am continuat sa caut. Gandurile lui Mike Newton mi-au captat atentia, si am localizat-o in sfarsit la ora de sport cu el. Newton era nefericit pentru ca vorbisem cu ea la Biologie. Isi reamintea raspunsul ei cand adusese vorba despre asta...
Nu l-am mai vazut pana acum  vorbind cu cineva mai mult decat un cuvant sau doua. Bineinteles ca o considera pe Bella interesanta. Nu-mi place cum se uita la ea. Dar ea n-a parut prea entuziasta in legatura cu el. Cum a zis... ? « Ma intreb ce-o fi fost in neregula cu el lunea trecuta » ceva de genul asta. N-a sunat ca si cum i-ar pasa. Nu cred ca a fost cine stie ce conversatie...   
Se convingea pe el insusi sa nu mai fie pesimist, bucurat de ideea ca Bella n-a fost interesata de conversatia cu mine.Asta m-a enervat mai mult decat era acceptabil, asa ca m-am fortat sa nu-l mai ascult.
Am pus Cd-ul cu muzica violenta in casetofon, si apoi l-am dat tare pana a acoperit toate celelalte voci. Trebuia sa ma concentrez foarte tare pe muzica, ca sa ma abtin sa nu ma intorc la gandurile lui Mike, sa o spionez pe fata care nu banuia nimic...
  Am trisat de cateva ori, cand ora se apropia de sfarsit. Nu spionam, am incercat sa ma conving eu pe mine insumi. Doar ma pregateam. Vroiam sa stiu exact cand pleca din sala de sport si cand o sa ajunga in parcare. Nu vroiam sa ma ia pe nepregatite.
In timp ce elevii ieseau pe usile salii de sport, am iesit din masina, fara sa stiu prea bine de ce fac asta. Ploua usor.Am ignorat stropii care imi udau parul.
Vroiam ca ea sa ma vada aici ? Speram sa vina sa vorbesca cu mine ? Ce faceam aici ?
Nu m-am miscat, desi incercam sa ma conving sa intru inapoi in masina, stiind ca purtarea mea era vrednica de dispret. Mi-am tinut mainile incrucisate pe piept si am respirat superficial in timp ce o priveam venind incet spre mine, cu colturile gurii indreptate in jos. Nu s-a uitat la mine.De cateva ori s-a uitat in sus spre nori, cu o grimasa, de parca o jignisera cu ceva.
Am fost dezamagit cand a ajuns la masina ei inainte sa treaca pe langa mine. Ar fi vorbit cu mine ? As fi vorbit eu cu ea ?
S-a urcat in camioneta ei Chevy de un rosu palid, o rabla ruginita mai batrana decat tatal ei.Am privit-o cum pornea camioneta, motorul antic huruind mai tare decat oricare alt vehicul din parcare. Apoi si-a tinut mainile pe ventilatorul de incalzire. Frigul era neplacut pentru ea, nu-l suporta. Si-a intins degetele prin parul ei des, tinand cate o suvita in bataia curentului cald, ca si cum vroia sa le usuce. Imi imaginam cum trebuie sa miroasa cabina camionetei dar am alungat repede gandul.
S-a uitat imprejur, ca si cum era pregatita sa dea cu spatele, si in sfarsit s-a uitat spre mine. Mi-a sustinut privirea doar pentru o jumatate de secunda si tot ce am putut sa citesc in ochii ei a fost surpriza, inainte sa-si fereasca privirea si sa dea camioneta in marsalier. Apoi, s-a oprit din nou zgomotos,  spatele masinii ei ratand la cativa centimetrii o coliziune cu masina lui Erin Teague.
S-a uitat in oglinda retrovizoare, cu gura deschisa de uimire.Cand cealalta masina a trecut de ea, a verificat in toate partile de doua ori si apoi a iesit din parcare cu atat de multa atentie incat m-a facut sa zambesc. Era ca si cum se credea periculoasa la volanul camionetei ei ramolite.
Gandul ca Bella Swan ar putea fi periculoasa pentru cineva, indiferent ce masina conducea, m-a facut sa rad in timp ce fara a trecut pe langa mine uitandu-se drept inainte.

                                             SFARSIT DE CAPITOL !
pus acum 17 ani
   
malela
Nou.♪

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 14
ms pt cap 2:*:*:*...app cate capitole sunt si cand le puneti si pe urm???
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
mai sunt


CAPITOLUL 3  - Fenomenul


Sincer, nu mi-era sete, dar m-am hotarat sa vanez din nou in noaptea aceea. Nu strica putina precautie, chiar inutila asa cum stiam ca se va dovedi.
Carlisle a venit cu mine. Nu mai fuseseram impreuna singuri de cand ma intorsesem din Denali. In timp ce alergam prin padurea intunecata, l-am auzit gandindu-se la felul pripit in care ne luasem la revedere saptamana trecuta.
In amintirea lui am vazut trasaturile mele incordate intr-o disperare atroce. Am simtit uimirea lui si brusca ingrijorare.
- Edward?
- Trebuie sa plec, Carlisle.Trebuie sa plec acum.
- Ce s-a intamplat ?
- Nimic.Inca.Dar o sa se intample daca stau. 
A vrut sa ma ia de brat. Am simtit cum l-a durut cand m-am ferit de mana lui.
- Nu inteleg.
- Vreodata ai... A fost vreodata un moment in care...
M-am privit cum am luat aer in piept si am vazut lumina salbatica din ochii mei prin filtrul ingrijorarii lui adanci.
- Ai intalnit vreodata o persoana al carei miros sa fie mai bun decat al tuturor celorlalti oameni? Mult mai bun ?
- Oh.
Cand mi-am dat seama ca a inteles, chipul mi s-a aplecat cu rusine. S-a intins sa ma atinga, ignorandu-ma cand m-am retras din nou, si si-a pus mana pe umarul meu.
- Fa ce trebuie ca sa rezisti, fiule .O sa-mi fie dor de tine. Uite, ia masina mea.E mai rapida.
Acum se intreba daca facuse ceea ce trebuia cand m-a lasat sa plec atunci.Se intreba daca nu m-a ranit cu lipsa lui de incredere in mine.
- Nu, i-am soptit in timp ce alergam. De asta aveam nevoie.Ti-as fi inselat cu usurinta increderea daca mi-ai fi spus sa raman.
- Imi pare rau ca suferi, Edward. Dar trebuie sa faci ce trebuie ca sa tii fata Swan in viata.Chiar daca asta inseamna sa ne parasesti din nou.
- Stiu, stiu.
- De ce te-ai intors ? Stii bine cat de fericit sunt sa te am aici, dar daca este prea greu pentru tine...
- Nu-mi placea sa ma simt ca un las, am recunoscut.
Am incetinit.Alergam usor prin intuneric.
- Mai bine decat s-o pui in pericol. O sa plece intr-un an sau doi.
- Ai dreptate, stiu asta.
Din contra, totusi, vorbele lui ma faceau mai dornic sa raman. Daca fata o sa plece intr-un an sau doi...
Carlisle s-a oprit din alergat, si m-am oprit si eu.S-a intors sa-mi analizeze expresia fetzei.
Dar n-o sa fugi, nu-i asa ?
Am clatinat din cap.
Este din cauza mandriei, Edward ? Nu-i nici o rusine sa...
- Nu, nu mandria ma tine aici. Nu de data asta.
N-ai unde sa te duci ?
Am ras scurt.
- Nu. Asta nu m-ar opri daca as vrea sa plec.
- O sa venim cu tine, bineinteles, daca de asta ai nevoie. Nu trebuie decat sa ne spui.Ne-am mutat fara sa ne plangem pentru fiecare dintre ei.N-o sa se supere nimeni pe tine.
Am ridicat o spranceana.
El a ras.
-Da, Rosalie s-ar putea sa se supere, dar iti este datoare.Oricum, e mult mai bine sa plecam acum, cand nu s-a intamplat nimic rau, decat sa plecam mai tarziu dupa ce o viata a fost curmata.
Tot umorul s-a risipit la sfarsitul frazei.
Am tresarit auzindu-l.
- Da, am fost de acord.
Vocea imi suna ragusita.
Dar nu pleci ?
Am oftat.
- Ar trebui sa plec.
- Ce te tine aici, Edward ?Nu pot sa-mi dau seama...
- Nu stiu daca pot sa explic.
Nici pentru mine nu avea nici un sens.Mi-a analizat expresia pentru un moment.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Nu, nu inteleg. Dar iti respect intimitatea, daca asta vrei.
- Multumesc.E generos din partea ta, avand in vedere ca eu nu ofer dreptul la initimitate nimanui.
Cu o exceptie.Si faceam tot ce puteam ca sa-i rapesc si ei dreptul asta, nu-i asa ?
Toti avem secretele noastre.
Rase din nou.
Mergem ?
A gasit mirosul unui grup mic de caprioare.Era greu sa ma entuzismez prea tare pentru un miros care era, pana si in cazurile fericite, foarte putin ademenitor. In momentul asta, avand amintirea sangelui fetei proaspat in minte, mirosul mi-a intors stomacul de dos.
Am oftat.
- Hai, am zis, desi stiam ca nu ma ajuta prea tare sa ma fortez sa beau sangele. 
Ne-am aplecat amandoi intr-o pozitie de vanatoare si am lasat mirosul deloc ademenitor sa ne conduca inainte in tacere.
***
Era mai frig cand ne-am intors acasa. Zapada topita inghetate la loc. Era ca si cum un strat subtire de sticla acoperea totul, fiecare ac de pin, fiecare frunza de feriga, fiecare fir de iarba era acoperit de gheata.
Cand Carlisle s-a dus sa se imbrace pentru tura de dimineata de la spital, am stat langa rau, asteptand sa rasara soarele. Ma simteam aproape ghiftuit de la cantitatea de sange pe care o consumasem, dar stiam ca lipsa actuala de sete nu insemna nimic atunci cand urma sa fiu iar in apropierea fetei.
Rece si nemiscat, ca piatra pe care stateam, m-am uitat la apa intunecata care curgea pe sub stratul de gheata.
Carlisle avea dreptate. Trebuia sa plec din Forks. Or sa raspandeasca o poveste care sa explice absenta mea. Scoala in Europa...Vizitez niste rude indepartate... Fuga adolescentina... Povestea nu conta. Nimeni n-o sa insiste cu intrebarile.
E vorba doar de un an sau doi si apoi fata o sa dispara. O sa isi continue viata, o sa aibe o viata pe care s-o poata continua. O sa se duca la vreo facultate, o sa se maturizeze, o sa-si faca o cariera, poate o sa se marite cu cineva. Puteam sa-mi imaginez asta – puteam sa vad fata imbracata in alb, mergand intr-un ritm masurat , la brat cu tatal ei.
Era stranie durerea pe care mi-a pricinuit-o aceasta imagine. Nu puteam s-o inteleg. Eram invidios pentru ca ea avea un viitor pe care eu nu-l voi putea avea niciodata? Nu avea nici un sens. Fiecare om din jurul meu avea acelasi potential in fatza – o viata – si rareori ii invidiam.
Puteam s-o las in pace, cu viitorul ei. Sa nu-i mai risc viata. Asta era ceea ce trebuia sa fac. Carlisle alegea intotdeauna ceea ce era corect. Ar trebui sa-l ascult.
Soarele s-a ridicat de dupa nori si o lumina slaba a stralucit pe sticla inghetata.   
Inca o zi, am hotarat. O s-o mai vad o data. Pot sa fac fatza. Poate as putea sa mentionez si viitoarea mea disparitie, sa pregatesc povestea.
O sa fie greu. Simteam deja retinerea care ma facea sa ma gandesc la scuze ca sa mai raman, sa prelungesc termenul la doua zile, trei, patru...Dar o sa fac ceea ce trebuie. Stiam ca pot sa am incredere in sfatul lui Carlisle. Si stiam ca sunt prea tulburat ca sa iau decizia corecta de unul singur. Mult prea tulburat. Cat de mult din aceasta retinere provenea din curiozitatea mea obsesiva, si cat din apetitul meu nesatisfacut ?
Am intrat in casa, sa ma schimb in haine noi pentru scoala.
Alice ma astepta, stand pe ultima treapta din scarile de la etajul al treilea.
Pleci din nou, ma acuza ea.     
Am oftat si am dat din cap.
Nu vad unde te duci de data asta.
- Inca nu stiu unde ma duc, am soptit.
Nu vreau sa pleci.
Am clatinat din cap.
Ce-ar fi daca Jazz si cu mine am venii cu tine ?
- Or sa aiba nevoie de tine mai mult ca oricand, daca eu n-o sa fiu aici sa am grija de ei. Si gandeste-te la Esme. Ai putea sa o lasi fara jumatate din familie dintr-o data ?
O s-o intristezi atat de tare.
- Stiu.De asta tu trebuie sa ramai aici.
Nu e acelasi lucru, ca si cum te-ar avea pe tine aici, si o stii prea bine.
- Da.Dar trebuie sa fac ceea ce e corect.
Sunt multe cai corecte si multe cai gresite, totusi, nu-i asa ?
Pentru un moment Alice a fost prinsa intr-una din viziunile ei ciudate.M-am uitat impreuna cu ea la sirul curgator de imagini neclare.M-am vazut amestecat in umbre stranii pe care nu le distingeam – forme incetosate, nedefinite.Si apoi, dintr-o data, pielea imi stralucea in lumina puternica a soarelui intr-o poiana mica. Era un loc pe care il cunosteam. Mai era si altcineva in poiana cu mine, dar din nou, nu era ceva clar, nu puteam sa-mi dau seama cine. Imaginile s-au rotit si au disparut, in timp ce un milion de alte mici alegeri de rearanjau in viitor din nou.
- N-am inteles prea mult din asta, i-am zis eu cand viziunea s-a evaporat.
Nici eu. Viitorul tau se schimba atat de des incat nu pot sa tin pasul. Cred, totusi...   
S-a oprit si si-a reamintit o colectie vasta de viziuni recente pentru mine. Toate erau la fel : neclare si vagi.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
- Cred ca ceva se va schimba totusi, spuse ea cu voce tare.Viata ta pare sa fie la rascruce de drumuri.
Am ras sinistru.
- Realizezi ca asta a sunat de parca ai fi o tiganca ghicitoare de carnaval, nu?
Si-a scos limba la mine.
- Totusi astazi e in regula, nu ? am intrebat, vocea devenindu-mi brusc tematoare.
- Nu te vad omorand pe nimeni astazi, m-a asigurat ea.
- Multumesc, Alice.
- Du-te sa te imbraci.N-o sa spun nimanui, te las pe tine sa le spui celorlalti cand esti pregatit.
S-a ridicat si a coborat scarile, cu umerii incordati vizibil.
O sa-mi fie dor de tine.Serios.
Da, si mie o sa-mi fie dor de ea.
***
Drumul spre scoala a fost tacut. Jasper isi dadea seama ca Alice e suparata de ceva, dar stia ca daca ea ar fi vrut sa vorbeasca despre asta, ar fi facut-o deja. Emmet si Rosalie ne ignorau, avand unul din momentele lor, uitandu-se unul in ochii celuilalt cu dragoste...Era destul de dezgustator sa-i privesti dinafara. Eram deja cu totii constienti de cat de indragostiti erau unul de celalalt. Sau poate ca eram cinic doar pentru ca eram singur.In unele zile era mai greu decat in altele, sa traiesc cu trei cupluri perfecte de indragostiti. Asta era una din acele zile.
Poate ca ar fi cu totii mai fericiti fara mine prin preajma, prost dispus si beligerant ca batranul care ar fi trebuit sa fiu pana cum.
Bineinteles, primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns la scoala, a fost s-o caut pe fata. Doar ca sa ma pregatesc, din nou.
Sigur.
Era jenant cum lumea mea fusese brusc golita de orice altceva inafara de ea.Toata existenta mea se concentrase in jurul fetei, si nu in jurul meu cum ar fi fost normal.
De fapt, era destul de usor sa inteleg. Dupa optzeci de ani in care facusem aceleasi lucruri zi dupa zi, noapte dupa noapte, orice schimbare devenea de o importanta absoluta.
Ea nu venise inca, dar puteam sa aud huruitul motorului camionetei ei la distanta. M-am sprijinit pe masina ca sa astept. Alice a ramas cu mine iar ceilalti s-au dus la ore. Ei erau plictisiti de fixatia mea.Nu puteau intelege cum un om imi poate mentine interesul pentru atat de mult timp, indiferent de cat de delicios miroase.
Fata conducea incet, cu ochii pe drum si mainile stranse pe volan. Parea nelinistita dintr-o anumita cauza. Mi-a trebuit o secunda ca sa-mi dau seama care era cauza, pentru ca toti oamenii avusesera aceeasi expresie astazi. Drumul era alunecos de la gheata si incercau cu totii sa conduca cu mai multa atentie. Se vedea ca ea luase riscul in serios.
Asta a parut in concordanta cu celelalte lucruri , putine ce-i drept, pe care le aflasem despre ea. Am adaugat la mica lista : era o persoana serioasa, o persoana responsabila.
N-a parcat foarte departe de mine, dar inca nu ma observase stand acolo, uitandu-ma la ea .Ma intrebam ce-o sa faca cand o sa ma vada . O sa se inroseasca si o sa plece? Asta era prima mea presupunere. Dar poate ca o sa-mi intoarca privirea. Poate o sa vina sa vorbeasca cu mine.
Am tras aer in piept, plin speranta, umplandu-mi plamanii, pentru orice eventualitate.
A iesit din camioneta cu grija, testand gheata subtire inainte sa-si lase greutatea pe ea. Nu s-a uitat spre mine, si asta m-a umplut de frustrare. Poate ca as putea sa ma duc sa vorbesc cu ea...
Nu, asta ar fi o greseala.
In loc sa se indrepte spre scoala, ea s-a intors spre camioneta, tinandu-se de marginea ei nesigura, ca sa nu alunece. M-a facut sa zambesc si am simtit privirea lui Alice asupra mea. N-am ascultat ce credea ea despre asta, ma distram mult prea bine uitandu-ma la fata cum verifica lanturile de iarna. Chiar parea in pericol de a aluneca, la modul in care i se miscau picioarele. Nimeni altcineva nu mai avea probleme, oare parcase pe portiunea cu cea mai multa gheata ?   
S-a oprit acolo, uitandu-se in jos cu o expresie ciudata pe fatza.Era...plina de tandrete ?Ca si cum ceva in legatura cu cauciucurile o facea sa se...emotioneze ?
Din nou, curiozitatea m-a ars ca setea. Era ca si cum trebuia neaparat sa stiu la ce se gandea, ca si cum nimic altceva nu mai conta.
O sa ma duc sa vorbesc cu ea. Oricum arata ca si cum are nevoie de ajutor, macar pana iese din zona cu gheata. Bineinteles ca nu puteam sa-i ofer sprijinul meu,nu ? Am ezitat, indecis. Oricat de mult detesta zapada, nu cred s-ar bucura de atingerea mainii mele reci si albe. Ar fi trebuit sa-mi pun manusi...
NU ! suspina Alice cu voce tare.
Imediat, am scanat gandurile ei, crezand la inceput ca am luat o alegere gresita si ca m-a vazut facand ceva imperdonabil.Dar nu avea deloc legatura cu mine.
Tyler Crowley isi intorcea masina in parcare, cu o viteza nejustificata.Alegerea lui il facea sa alunece de-a lungul ghetii...Viziunea a venit la doar jumatate de secunda inainte de realitate. Duba lui Tyler cotea cand eu inca urmaream concluzia care o facuse pe Alice sa suspine speriata. 
Nu, viziunea n-avea deloc legatura cu mine, si totusi avea totul in legatura cu mine pentru ca duba lui Tyler – cauciucurile atingand chiar in acel moment gheata din cel mai prost unghi posibil – urma sa se roteasca si sa o zdrobeasca pe fata care devenise punctul central al universului meu.
Chiar si fara viziunea lui Alice, ar fi fost destul de usor sa prevad traectoria vehiculului a carui control il pierduse Tyler.
Fata, aflata exact in locul nepotrivit in spatele camionetei ei, si-a ridicat privirea, surprinsa de sunetul scartaitului de cauciucuri. S-a uitat fix in ochii mei ingroziti, si apoi s-a intors sa-si priveasca propria moarte apropiindu-se.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Nu ea ! Cuvintele mi-au rasunat in minte, ca si cum le-ar fi strigat altcineva.
Prins inca in gandurile lui Alice, am vazut ca viziunea se schimba dar nu aveam timp sa vad care o sa fie finalul.
Am alergat de-alungul parcarii, aruncandu-ma intre camioneta si fata impietrita. M-am miscat atat de repede incat totul era neclar inafara de obiectul concentrarii mele. Ea nu m-a vazut, ochii umani nu-mi puteau urmari zborul, si inca se uita la forma imesa care urma sa-i striveasca corpul de metalul propriei camionete.
Am prins-o de mijloc, miscandu-ma mult prea grabit ca sa fiu bland asa cum ar fi trebuit. In miimea de secunda care a trecut intre momentul in care am impins-o din calea mortii si momentul in care m-am izbit de pamant cu ea in brate, am fost foarte constient de corpul ei fragil si atat de usor de ranit.
Cand am auzit cum capul ei se loveste de gheata, am simtit ca m-am transformat la randul meu in gheata.
Dar nu aveam nici o secunda sa ma asigur in ce stare se afla. Am auzit duba in spatele nostru, scrasnind si alunecand, in timp ce s-a lovit de fierul camionetei fetei. Si-a schimbat directia, venind din nou spre ea, ca si cum ea era un magnet care atragea masina spre noi.
Un cuvant pe care nu-l mai spusesem vreodata in prezenta unei domnisoare mi-a scapat printre dintii inclestati.     
Facusem deja prea mult. Aproape zburasem prin aer ca s-o imping din calea masinii, si fusesem foarte constient de greseala pe care o fac. Faptul ca stiam ca e o greseala, nu m-a oprit, dar nu realizam riscul pe care mi-l asumam, risc nu numai pentru mine ci si pentru intreaga mea familie.
Expunerea.
Iar asta cu siguranta n-o sa ajute, dar nu aveam de gand sa las masina sa reuseasca sa-i ia viata din a doua incercare.
Am lasat-o pe jos si mi-am intins mainile, prinzand duba inainte s-o atinga pe fata. Forta m-a impins intr-o masina parcata langa camioneta ei. Puteam sa simt tabla care se indoia in spatele umerilor mei. Duba a scartait si s-a clatinat in fatza obstacolului de netrecut al mainilor mele, si apoi s-a oprit balansandu-se instabila pe doua roti.
Daca ma miscam, roata din spate ar fi cazut pe picioarele ei.
Of, in numele sfintilor, nu se mai terminau odata catastrofele ? Putea si altceva sa se mai intample ? Nu puteam sa stau acolo, tinand duba in aer pana veneau ajutoarele. Nici nu puteam sa arunc duba, pentru ca era soferul inauntru, cu gandurile incoerente din cauza panicii.
Cu un geamat interior, am impins masina in asa fel incat sa se balanseze departe de noi pentru o clipa. In timp ce cadea spre mine, am prins-o cu mana dreapta, mi-am trecut mana stanga in jurul mijlocului fetei din nou, si am scos-o de sub masina tragand-o aproape de mine.Corpul i s-a miscat fara vlaga atunci cand am intors-o in asa fel incat picioarele ei sa fie in siguranta. Era constienta ? Cat de mult rau i-am facut in incercarea mea de salvare?
Am lasat duba sa cada, acum ca nu mai putea s-o raneasca. S-a izbit de pamant, cu toate geamurile spargandu-se la unison.
Stiam ca ma aflu in mijlocul unei crize.Cat de mult a vazut ? M-au vazut alti martori in timp ce ma materializam langa ea si apoi jonglam cu duba incercand sa n-o las sa cada peste ea ? Toate intrebarile astea ar trebui sa fie cea mai mare grija a mea.
Dar eram prea nelinistit ca sa-mi pese de riscul expunerii, cum ar fi trebuit.Mult prea panicat ca am ranit-o eu insumi incercand s-o protejez. Prea speriat s-o am atat de aproape de mine, stiind cum ar mirosii daca mi-as permite sa respir. Mult prea constient de caldura corpului ei apasat peste al meu, chiar si prin obstacolul dublu al gecilor noastre. Puteam sa simt caldura...
Prima teama era cea mai mare. In timp ce tipetele martorilor au izbucnit in jurul noastru, m-am aplecat sa-i examinez fatza, sa vad daca era constienta, sperand cu disperare ca nu sangera nicaieri.
Ochii ei erau deschisi, socati.
- Bella ? am intrebat insistent.Esti bine ?
-Sunt bine, spuse ea automat cu o voce tremuratoare.
Usurarea, atat de puternica incat era aproape dureroasa, m-a cuprins cand i-am auzit vocea. Am respirat printre dinti si nu m-a deranjat arsura din gat care a urmat.Aproape am primit-o cu bucurie. 
S-a straduit sa se ridice, dar eu nu eram pregatit sa-i dau drumul. Parea cumva mai...in siguranta ? Era mai bine oricum, s-o am inghesuita langa mine.
- Ai grija, am avertizat-o.Cred ca ti-ai lovit capul destul de tare.
Nu simteam miros de sange proaspat, din fericire, dar asta nu inseamna ca n-ar putea sa aiba leziuni interne.Brusc eram nerabdator s-o duc la Carlisle si la echipamentul complet de radiografie.
- Au, spuse ea cu tonul amuzant de socat cand a realizat ca aveam dreptate in legatura cu capul ei.
- Asa ma gandeam si eu.
Usurarea m-a facut sa ma simt amuzat, aproape ametit.
- Cum ai..., vocea i s-a oprit, clipind. Cum ai ajuns la mine atat de repede?
Usurarea a devenit amara, umorul s-a evaporat. Observase prea multe.
Acum, ca fata parea intr-o stare destul de buna, frica pentru familia mea a devenit mai puternica.
- Stateam chiar langa tine Bella.
Stiam din experienta ca daca eram foarte sigur pe mine cand minteam, il faceam pe celalat sa puna la indoiala adevarul.
A incercat sa se miste din nou si de data asta am lasat-o. Aveam nevoie sa respir ca sa-mi pot juca rolul cum trebuia. Aveam nevoie sa ma indepartez de caldura sangelui ei, in asa fel incat sa nu se combine cu mirosul ei si sa ma copleseasca. M-am dat mai in spate, atat de departe cat permitea spatiul mic dintre masinile lovite.
S-au uitat la mine, si i-am intors privirea. Sa-mi mut primul privirea era o greseala pe care numai un mincinos incompetent ar fi putut s-o faca, iar eu nu eram un micinos incompetent. Expresia mea era blanda, dulce...Parea sa o incurce.Asta era bine.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Scena accidentului era acum inconjurata. Majoritatea elevi, copii uitandu-se printre masini sa vada daca se vedea cineva. Era un zgomot de tipete si ganduri socate. Am scanat gandurile inca o data, ca sa ma asigur ca nu existau suspiciuni inca si apoi m-am concentrat pe fata.
Era distrasa de toata nebunia din jur. S-a uitat imprejur, cu expresia inca impietrita si a incercat sa se ridice.
Mi-am pus mana usor pe umarul ei ca s-o tin pe loc.
- Stai nemiscata.
Parea in regula dar chiar avea voie sa-si miste gatul? Din nou il vroiam aici pe Carlisle. Anii mei de medicina teoretica nu se comparau cu secolele lui de practica medicala.
- Dar e frig, obiecta ea.
Aproape ca a fost strivita si omorata de doua ori si schilodita inca o data, si frigul era ceea ce o ingrijora. Mi-a scapat un chicotit printre dinti, inainte sa-mi amintesc ca situatia nu era amuzanta.
Bella clipi si apoi isi focaliza ochii pe chipul meu.
- Erai tocmai acolo.
Asta ma intrista in nou.
Se uita spre sud, desi acum nu se vedea nimic intracolo inafara de partea busita a camionetei.
- Erai langa masina ta.     
- Nu, nu eram
- Te-am vazut, insista ea, cu vocea de copil incapatanat.
Barbia i s-a ridicat.
- Bella, stateam langa tine si te-am impins din drum.
M-am uitat adanc in ochii ei mari, incercand s-o conving sa accepte versiunea mea, singura versiune rationala posibila.
Maxilarul ei era hotarat :
-Nu.
Am incercat sa raman calm, sa nu intru in panica. Daca puteam s-o fac sa taca cateva momente, dandu-mi ocazia sa distrug probele...si sa ii contrazic povestea punand-o pe seama loviturii de la cap...
N-ar trebui sa fie simplu s-o fac pe fata asta tacuta si secretoasa sa taca ? Daca ar avea incredere in mine, macar pentru cateva momente...
- Te rog, Bella, am spus iar vocea imi era atat de intensa pentru ca dintr-o data vroiam ca ea sa aiba incredere in mine.Vroiam mult asta si nu doar in legatura cu accidentul. Ce dorinta prosteasca. Ce sens ar avea sa aiba incredere in mine?
- De ce ? intreba ea inca defensiva.
- Ai incedere in mine, am rugat-o.
- Imi promiti ca explici totul mai tarziu?
Ma enerva s-o mint din nou, cand imi doream asa mult sa merit cumva increderea ei. Deci, cand i-am raspuns, era doar o replica.
- Bine.
- Bine, spuse ea ca un ecou pe acelasi ton.
In timp ce incepea incercarea de salvare in jurul nostru - venisera adulti, fusesera chemate autoritatile, sirene se auzeau la distanta - am incercat sa ignor fata si sa-mi pun prioritatile in ordine. Am cautat in fiecare gand a celor de acolo, atat a martorilor cat si celor care au venit mai tarziu, dar n-am gasit nimic periculos. Cei mai multi erau surprinsi sa ma vada langa Bella, dar toti au concluzionat , nu exista alta concluzie posibila, ca pur si simplu nu ma observasera stand langa fata inainte de accident.
Ea era singura care nu accepta aceasta explicatie simpla, dar ea trebuia considerata cea mai putin credibila martora. Era infricosata, traumatizata, sa nu mai vorbim de lovitura de la cap. Posibil in stare de soc. Era foarte probabil ca povestea ei sa fie confuza,nu ? Nimeni nu ar crede-o pe ea, avand atat de multi alti martori...
M-am crispat cand am auzit gandurile lui Rosalie, Jasper si Emmet, care tocmai soseau la scena accidentului. O sa platesc pentru asta diseara.
Vroiam sa indrept forma lasata de umerii mei in tabla masinii, dar fata era prea aproape.Trebuie sa astept un moment in care sa nu fie atenta.
Era frustrant sa astept, cu atatea priviri atintite asupra mea, in timp ce oamenii se chinuiau cu camioneta, incercand s-o impinga. I-as fi ajutat ca sa terminam mai repede cu asta, dar aveam deja destule probleme iar fata avea spirit bun de observatie. Intr-un final au reusit sa mute masina indeajuns de mult incat cei de la serviciul de ambulanta sa ajunga la noi.
Un chip cenusiu familiar, ma analiza.
- Hey, Edward, spuse Brett Warner.
Era asistent medical si il stiam de la spital. Era o coincidenta norocoasa, singurul noroc pe ziua de azi, ca el era primul care a ajuns la noi. In gandurile lui isi nota ca aratam vioi si calm.
- Esti bine, copile ?
- Perfect, Brett, Nu m-a atins nimic.Dar ma tem ca Bella are o contuzie.S-a lovit la cap cand am impins-o din drum.
Brett si-a concentrat atentia pe fata, care imi arunca o privire inversunata de tradare. Avusesem dreptate, era genul de martira tacuta...prefera sa sufere in tacere. 
Totusi nu mi-a contrazis spusele imediat, iar asta m-a facut sa ma simt mai relaxat.
Urmatorul asistent a incercat sa insiste sa ma las examinat, dar nu a fost prea greu sa-l conving ca n-am nevoie. I-am promis ca o sa-l las pe tatal meu sa ma examineze, asa ca a renuntat. In cazul oamenilor, nu era nevoie decat sa vorbesc cu o siguranta rece. Asta se aplica la majoritatea oamenilor, dar nu si in cazul fetei, evident. Se potrivea macar in vreun stereotip ?
I-au pus gulerul cervical, iar chipul i s-a inrosit de rusine.Eu am folosit momentul in care i se distrasese atentia ca sa rearanjez cu piciorul forma masinii. Doar fratii mei au observat ce fac, si am auzit promisiunea lui Emmet de a se ocupa de restul probelor pe care le lasam in urma.
Apreciind ajutorul lui, si fiind inca si mai recunoscator ca Emmet, cel putin el, ma iertase deja pentru alegerea periculoasa pe care o facusem, ma simteam mai relaxat cand m-am urcat pe scaunul din fata al ambulantei, langa Brett.
Seful Politiei a sosit inainte ca Bella sa fi fost urcata in ambulanta.
Gandurile tatalui Bellei erau dincolo de cuvinte, panica si ingrijorarea din mintea lui alungand orice altceva. Teama si vinovatia, sentimente puternice, l-au coplesit cand si-a vazut singura fiica pe targa.   
Sentimentele lui mi s-au transmis mie, ca un ecou, devenind din ce in ce mai puternice. Cand Alice m-a avertizat ca daca o omor pe fiica lui Charlie Swan, il omor si pe el, nu exagerase.
Mi-am plecat capul cu vinovatie in timp ce ascultam vocea lui panicata.
- Bella ! striga el.
- Sunt bine, Char..tata, ofta ea.Nu e nimic in neregula cu mine.
Cuvintele ei abia daca i-au mai calmat teama. S-a intors imediat spre primul asistent cerandu-i mai multe informatii.
Abia atunci cand l-am auzit vorbind, formand propozitii perfect coerente in ciuda panicii, am realizat ca frica si grija lui nu erau mai presus de cuvinte. Doar ca eu...nu puteam sa aud cu exactitate cuvintele.
Hmm.Charlie Swan nu era la fel de tacut ca fiica lui, dar acum stiam de unde a mostenit ea asta. Interesant.
Nu petrecusem niciodata prea mult timp in preajma sefului de politie. Intotdeauna il considerasem un om cu mintea inceata, si acum imi dadeam seama ca eu eram cel incet. Gandurile lui erau partial ascunse, nu inexistente. Puteam doar sa aud tonul lor de tenor.
Vroiam sa ascult cu mai multa atentie, sa vad daca puteam sa gasesc in acest nou si mai putin complicat puzzle, cheia spre secretele fetei. Dar Bella fu pusa in spate si ambulanta porni.
Era greu sa ma despart de posibla solutie a misterului care ajunsese sa ma obsedeze. Dar trebuia sa ma gandesc acum , sa privesc ceea ce am facut astazi din toate unghiurile posibile. Trebuia sa ascult, sa ma asigur ca nu ne-am pus pe noi toti in atat de mult pericol incat sa trebuiasca sa plecam imediat.Trebuia sa ma concentrez.
Nimic din gandurile asistentilor nu ma ingrijora. Din cate isi dadeau ei seama, nu era nimic in neregula cu fata. Iar Bella parea ca sustine varianta povestirii pe care o dadusem eu, pana acum.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
Prima prioritate, cand am ajuns la spital, a fost sa-l caut pe Carlisle. M-am grabit prin usile automate, dar nu puteam sa uit de Bella asa ca ascultam in acelasi timp si gandurile paramedicilor. 
A fost usor sa gasesc mintea familiara a tatalui meu. Era in biroul lui mic, singur – a doua coincidenta norocoasa pe ziua de azi.
- Carlisle.
M-a auzit apropiindu-ma, si se panica imediat ce-mi vazu chipul. S-a ridicat in picioare, albindu-se. S-a aplecat peste biroul lui ordonat din lemn.
Edward, doar nu ai...   
- Nu, nu, nu e asta.
A tras aer adanc in piept.
Bineinteles ca nu. Imi pare rau ca m-am gandit la asta. Ochii tai, desigur, ar fi trebuit sa-mi dau seama...
Observa cu usurare ochii mei care erau inca aurii.
- E ranita, totusi, Carlisle, probabil nu grav dar...
- Ce s-a intamplat ?
- Un accident stupid de masina. A fost la locul si momentul nepotrivit. Dar n-am putut sa stau pur si simplu acolo, sa o zdrobeasca...
Incepe de la inceput, nu inteleg.Cum ai fost implicat ?
- O dubita a alunecat pe gheata, am soptit.
M-am uitat fix la peretele din spatele lui in timp ce vorbeam. In loc de multimea de diplome inramate, el avea doar un singur tablou in ulei, unul din favoritele lui, un Hassam nedescoperit.
- Ea era in drum. Alice a avut o viziune, dar n-am avut timp sa fac altceva inafara de a alerga acolo s-o imping la o parte. Nimeni n-a observat...inafara de ea. A trebuit si sa opresc dubita, dar din nou nimeni n-a observat...inafara de ea. Imi...imi pare rau Carlisle. N-am vrut sa ne pun in pericol.
A inconjurat biroul si si-a pus mana pe umarul meu.
Ai facut ceea ce trebuia.Si nu cred ca a fost usor pentru tine.Sunt mandru de tine, Edward.
M-am putut uita in ochii lui atunci.
- Ea stie ca e ceva ...in neregula cu mine.
- Nu conteaza.Daca trebuie sa plecam, plecam.Ce ti-a spus ?
Am clatinat din cap , cu frustrare.
- Nimic inca.
Inca ?
- A fost de acord cu versiunea mea , dar asteapta o explicatie.
Se incrunta, meditand la asta.
- S-a lovit la cap...de fapt eu am lovit-o, am continuat repede. Am izbit-o de pamant destul de tare. Pare in regula dar...Nu cred ca va fi greu sa discreditam versiunea ei.
M-am simtit ca un ticalos spunand cuvintele astea.Carlisle a auzit neplacerea din vocea mea.
Poate n-o sa fie necesar.Hai sa vedem ce se intampla, da ?Se pare ca am un pacient de examinat.
- Te rog, am spus.Sunt atat de ingrijorat ca am ranit-o.
Expresia lui Carlisle se lumina.Isi netezi parul deschis la culoare, doar cu cateva nuante mai deschis decat ochii lui, si rase.
A fost o zi interesanta pentru tine, nu-i asa ?
In mintea lui puteam sa vad ironia, si era foarte amuzant, cel putin pentru el. Ce schimbare de roluri. Undeva in timpul secundei in care m-am repezit in parcarea inghetata, ma transformasem din ucigas in protector.
Am ras cu el, amintindu-mi cat de convins fusesem ca Bella nu o sa aiba niciodata nevoie de mai multa protectie in fata vreunei amenintari, decat avea nevoie in fatza mea. Era ceva aspru in rasul meu, pentru ca stiam ca teoria era inca valabila.   
***
Am asteptat singur in biroul lui Carlisle, una din cele mai lungi ore pe care le-am trait, ascultand spitalul plin de ganduri.
Tyler Crowl, soferul dubitei, parea ranit mai grav decat Bella, iar atentia se indrepta asupra lui in timp ce ea astepta sa fie radiografiata .Carlisle ramasese in umbra, avand incredere in diagnisticul paramedicilor ca fata era ranita usor. Asta ma nelinistea, dar stiam ca are dreptate.Cu o singura privire asupra lui Carlisle, ea si-ar fi amintit imediat de mine si de faptul ca era ceva in neregula cu familia mea. Si asta i-ar fi dat drumul la gura.
Cu siguranta avea un partener dornic de conversatie. Tyler era macinat de vinovatie din cauza ca aproape o omorase, si vorbea intruna despre asta.Am vazut expresia chipului ei, prin ochii lui, si era clar ca isi dorea ca el sa taca. El nu putea sa vada asta ?
A fost un moment incordat pentru mine can Tyler a intrebat-o cum se daduse din calea masinii.
Am asteptat, fara sa respir, in timp ce ea ezita.
- Hm..., a auzit-o el spunand.
A facut o pauza atat de lunga inca Tyler s-a intrebat daca intrebarea lui a nedumerit-o. Intr-un final, a continuat :
- Edward m-a impins la o parte.
Am rasuflat usurat. Si apoi respiratia mi s-a accelerat. N-o mai auzisem spunandu-mi numele pana acum Imi placea cum suna, chiar daca auzit prin gandurile lui Tyler.Vroiam sa o aud eu insumi...
- Edward Cullen, spuse ea pentru ca Tyler nu intelesese ce vroia sa spuna.
M-am trezit langa usa, cu mana pe clanta. Dorinta de a o vedea era din ce in ce mai puternica. A trebuit sa-mi reamintesc ca am nevoie de precautie.
- Statea chiar langa mine.
- Cullen ? Hm, ce ciudat.Nu l-am vazut.Puteam sa jur ca... Wow, s-a intamplat atat de repede, cred.El e ok ?
- Cred ca da.E pe aici pe undeva, dar nu l-au obligat sa vina aici pe targa.
Am vazut privirea ei ganditoare, suspiciunea ingustandu-i ochii, dar Tyler nu observa aceste mici schimbari.
E draguta, se gandea el, aproape surprins. Chiar si asa ravasita. Nu e genul meu obisnuit dar...Ar trebui s-o invit undeva.... Sa ma revansez pentru azi...
Eram deja pe hol, la jumatatea drumului spre sala de urgente, fara sa ma gandesc o secunda la ce faceam.Din fericire, o asistenta a intrat in incapere inainte s-o fac eu, si am vazut ca era randul Bellei la radiografie. M-am sprijinit de perete, intr-un colt intunecat, si am incercat sa-mi revin.
Nu conta ca Tyler o considera draguta. Oricine putea observa asta. Nu exista nici un motiv sa ma simt...cum ma simteam ?Deranjat ? Sau enervat era mai aproape de adevar ? Nu avea nici un sens.   
Am stat unde eram cat am putut de mult, dar m-a coplesit nerabdarea si m-am dus spre sala de radiografie. Fusese deja mutata inapoi la urgente, dar am putut sa trag cu ochiul la radiografiile ei cand asistenta nu era atenta. M-am simtit mai calm dupa ce m-am uitat. Capul ei era in regula. N-o ranisem.
Carlisle m-a prins acolo.
Arati mai bine, comenta el.
Am privit inainte. Nu eram singuri, holurile erau pline de doctori si vizitatori.
A, da. Puse radiografiile ei in lumina, dar eu nu aveam nevoie sa ma mai uit o data. Vad ca e perfect in regula. Bravo, Edward.
  Aprobarea tatalui meu a creat in mine niste sentimente amestecate. As fi fost multumit, dar stiam ca nu va fi de acord cu ceea ce vroiam sa fac acum. Cel putin, nu daca mi-ar fi stiut adevaratele motivatii.
- Cred ca o sa ma duc sa vorbesc cu ea inainte sa te vada pe tine, am murmurat. Sa ma comport normal, ca si cum nu s-a intamplat nimic. Sa netezesc lucrurile...
Toate astea sunt motive rezonabile.
Carlisle a dat din cap absent, inca uitandu-se la radiografii.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
- Buna idee.hmm...
M-a uitat sa vad ce ii captase interesul.
Uite-te la toate contuziile astea vindecate. De cate ori a scapat-o mama ei cand era mica ? Carlisle rase la propria gluma.
- Incep sa cred ca fata are ghinion.Se afla mereu la locul si momentul nepotrivit.
Forks e cu siguranta locul nepotrivit cu tine aici.
Am tresarit.
Du-te.Rezolva lucrurile.O sa vin si eu imediat.
Am iesit repede, simtindu-ma vinovat. Probabil sunt un mincinos foarte bun daca Carlisle m-a crezut.
Cand am ajuns la sala de urgente, Tyler murmura pe sub barbie, inca cerandu-si scuze. Fata incerca sa scape de el prefacandu-se ca doarme.Avea ochii inchisi dar respiratia nu-i era ritmica si din cand in cand degetele i se strangeau cu nerabdare.
M-am uitat la ea pentru un moment.Asta o sa fie ultima data cand o vad.Realizarea acestui fapt m-a intepat ca o durere acuta in piept. Oare asta mi se intampla pentru ca nu-mi placea sa las puzzleul nerezolvat ? Nu parea sa fie o explicatie indeajuns de buna.
Intr-un final, am tras aer in piept si am inaintat.
Cand m-a vazut, Tyler a inceput sa vorbeasca, dar mi-am dus un deget la buze.
-Doarme ? am murmurat eu.
Ochii ei s-au deschis brusc si s-au focalizat pe chipul meu. S-au marit pentru un moment, apoi s-au micsorat cu enervare si suspiciune.
Mi-am amintit ca am un rol de jucat, asa ca i-am zambit ca si cum nu se intamplase nimic neobisnuit de dimineata...inafara de lovitura ei de la cap si un pic de imaginatie care o luase razna.
- Hey Edward, spuse Tyler. Imi pare foarte rau.
Am ridicat o mana ca sa-i opresc scuzele.
- N-a curs sange, nu e nici o problema, am spus.
Fara sa ma gandesc, am zambit prea larg la gluma mea proprie.
Era uimitor de usor sa-l ignor pe Tyler, care statea la doar un metru de mine, acoperit de sange proaspat. Nu intelesesem niciodata cum putea Carlisle sa faca asta, sa ignore sangele pacientilor ca sa-i trateze. Tentatia constanta nu ii distragea atentia, nu era periculoasa ? Dar acum...intelegeam. Daca te concentrai pe altceva destul de tare, tentatia nu mai conta.
Chiar si proaspat si expus, sangele lui Tyler nu se compara cu mirosul Bellei.
Mi-am pastrat distanta de ea, asezandu-ma la capatul patului lui Tyler.
- Deci, care e verdictul ? am intrebat-o eu.
Buza ei inferioara se rasfranse putin.
- Nu e nimic in neregula cu mine, dar nu ma lasa sa plec. Cum se face ca tu nu esti pe un pat ca noi restul.
Nerabdarea ei m-a facut sa zambesc din nou.
Puteam sa-l aud pe Carlisle pe hol.
- Conteaza pe cine cunosti, am zis senin. Dar nu-ti face griji, am venit sa te scap de aici.
Am urmarit reactia ei cu atentie, in timp ce tatal meu intra in camera.Ochii ei s-au marit si gura i s-a deschis surprinsa.Am gemut in interior. Da, cu siguranta a remarcat asemanarea.
  - Deci, domnisoara Swan, cum va simtiti? a intrebat Carlisle.
Avea un mod extraordinar de calmare care linistea toti pacientii intr-o secunda.Nu vedeam cum o afecta asta pe Bella.
- Sunt bine, spuse ea incet.
Carlisle prinse radiografiile ei pe panoul luminos de langa pat.
- Radiografiile tale arata bine.Te doare capul ? Edward a zis ca te-ai lovit destul de tare.
Ea a oftat si a repetat :
- Sunt bine.
Dar de data asta nerabdarea reiesea din vocea ei.Apoi s-a uitat spre mine.Carlisle s-a apropiat de ea si si-a trecut incet degetele pe scalpul ei pana a gasit umflatura de sub par.
Am fost luat pe nepregatite de valul de emotii care m-a lovit.
Il vazusem pe Carlisle lucrand cu oameni de sute de ori.Cu ceva ani in urma chiar l-am asistat ca sa invat, desi numai in situatii care nu implicau sange. Deci nu era ceva nou pentru mine, sa-l vad interactionand cu fata ca si cum ar fi fost si el la fel de uman ca ea. I-am invidiat controlul de multe ori, dar acum nu era acelasi sentiment. Il invidiam pentru mai mult decat pentru control. Ma durea diferenta dintre mine si Carlisle, faptul ca el putea s-o atinga cu blandete, fara frica, stiind ca nu i-ar face niciodata vreun rau...
Ea s-a crispat de durere iar eu am tresarit. A trebuit sa ma concentrez pentru un moment ca sa imi pastrez postura relaxata.
-Te doare ? intreba Carlisle.
Barbia ei se ridica putin.
-Nu chiar, spuse ea.
Inca o trasatura de caracter descoperita : era curajoasa. Nu vroia sa-si arate slabiciunea.
Probabil cea mai vulnerabila creatura pe care am intalnit-o, si ea nu vrea sa-si arate slabiciunea.Un chicotit mi-a scapat printre buze.
Ea a aruncat inca o privire spre mine.
- Pai, spuse Carlisle.Tatal tau este in sala de asteptare, poti sa te duci acasa acum.Dar intoarce-te daca te simti ametita sau ai orice fel de problema cu vederea.
Tatal ei era aici ? Am cautat orin gandurile multimii din sala de asteptare, dar n-am apucat sa aud vocea lui mentala subtila inainte ca Bella sa vorbeasca din nou, cu expresia nelinistita.
- Nu pot sa ma intorc la scoala ?
- Poate ar trebui sa o iei usor astazi, sugera Carlisle.
Ochii ei s-au intors spre mine.
- Dar el poate sa se intoarca la scoala ?
Porta-te normal, calmeaza spiritele...ignora felul in care te simti cand te priveste in ochi.
- Cineva trebuie sa le duca vestea buna ca ati supravietuit, am spus.
- De fapt, ma corecta Carlisle, cam toata scoala pare sa fie in sala de asteptare.
Am anticipat reactia ei de data asta : aversiunea fatza de atentie. Nu m-a dezamagit.
- O nu, se planse ea ascunzandu-si fatza in maini.
Ma bucuram ca in sfarsit ghicisem corect. Incepeam s-o inteleg.
- Vrei sa ramai aici? a intrebat-o Carlisle.
- Nu,nu, spuse ea repede, coborandu-si picioarele pe o parte a patului si alunecand pana cand au ajuns pe podea.
S-a impiedicat inainte, lipsita de echilibru, in bratele lui Carlisle. El a prins-o si a ridicat-o.
- Sunt bine, spuse ea cu un roz pal in obraji, inainte ca el sa comenteze.
Bineinteles, asta nu l-a deranjat pe Carlisle. S-a asigurat ca isi poate tine singura echilibrul si i-a dat drumul.
- Ia niste Tylenol pentru durere, o sfatui el.
- Nu ma doare chiar asa de tare.
Carlisle zambi in timp ce ii semna fisa.
- Se pare ca ai fost extrem de norocoasa.
Ea si-a intors putin capul, ca sa ma priveasca cu niste ochi duri.
- Norocoasa ca Edward statea chiar langa mine.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Lasă Ţigarea
Moderator

Din: Buenos Aires
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 738
- O, pai da, fu de acord Carlisle repede, auzind in vocea ei ceea ce auzisem si eu.
Nu credea ca suspiciunile ei erau o creatie a imaginatiei.Nu inca.
O las in seama ta, se gandi Carlisle.Ocupa-te cum crezi de cuvinta.
- Multumesc mult, am soptit repede si incet.
Nici un om nu m-a auzit.Buzele lui Carlisle s-au ridicat un pic datorita sarcasmului meu, apoi se duse spre Tyler.
- Mi-e teama ca tu va trebui sa stai cu noi un pic mai mult, spuse el examinind fisele.
Ei bine, eu am ravasit lucrurile si era corect ca tot eu sa suport consecintele.
Bella se indrepta hotarata spre mine, fara sa se opreasca pana cand nu a ajuns incomfortabil de aproape. Imi aminteam acum cat imi dorisem, inainte de accident, sa se apropie de mine...Era ca si cum dorinta mea era acum luata in bataie de joc. 
- Pot sa vorbesc cu tine un minut ?a suierat catre mine
Respiratia ei calda mi-a atins fatza si am fost nevoit sa ma dau un pas inapoi. Atractia ei nu scazuse nici un pic. De fiecare data cand era langa mine, erau scoase la iveala cele mai rele si mai puternice instincte.Veninul imi inunda gura si corpul mi se apleca sa atace, ca sa o strang in brate si sa-i frang gatul cu dintii.
Mintea imi era mai puternica decat corpul, dar doar pentru moment.
- Tatal tau te asteapta, i-am amintit eu cu maxilarul strans.
Ea s-a uitat spre Carlisle si Tyler. Tyler nu ne baga in seama, dar Carlisle imi monitoriza fiecare respiratie.
Ai grija, Edward.
- As vrea sa vorbesc cu tine intre patru ochi daca nu te deranjeaza, a insistat ea cu o voce joasa.
Vroiam sa-i spun ca ma deranjeaza foarte tare, dar stiam ca va trebui sa fac asta pana la urma.Mai bine sa scap acum.
Eram cuprins de multe emotii contradictorii in timp ce iesesam din camera, ascultand pasii ei impiedicati in spatele meu care incercau sa ma ajunga din urma. Acum trebuia sa fac un spectacol de teatru. Stiam ce rol o sa joc, aveam personajul pregatit : eu o sa fiu tipul cel rau. O sa mint, o sa ridiculizez si o sa fiu neinduplecat.
Asta era impotriva impulsurilor mele de bunatate, impulsurile umane de care ma folosisem in toti acesti ani.Niciodata nu mi-am dorit mai mult decat acum, sa merit increderea.Acum, cand trebuia sa distrug orice posibilitate de incredere.
Ma simteam si mai rau stiind ca asta o sa fie ultima amintire pe care o s-o aiba cu mine.Asta era scena mea de adio.M-am intors spre ea :
- Ce vrei? am intrebat rece.
S-a retras in spate vizibil, din cauza ostilitatii mele. Ochii i-au devenit neincrezatori, avand expresia care ma bantuia...
- Imi datorezi o explicatie, a spus ea cu o voce mica.
Fatza ei de fildes se albise.Era foarte greu sa-mi pastrez vocea dura.
- Ti-am salvat viata, nu-ti datorez nimic.
A tresarit. M-a ars ca acidul sa vad cuvintele mele ranind-o.
- Ai promis, sopti ea.
- Bella, te-ai lovit la cap, nu stii despre ce vorbesti.
Barbia i s-a ridicat atunci.
- Nu e nimic in neregula cu capul meu.
Era nervoasa acum, si facea lucrurile mai usoare pentru mine.I-am intalnit privirea, facandu-mi chipul si mai neprietenos.
- Ce vrei de la mine, Bella ?
- Vreau adevarul.Vreau sa stiu de ce mint pentru tine.
Ceea ce vroia era dreptul ei. Ma frusta ca trebuia sa o refuz.
- Ce crezi tu ca s-a intamplat ? aproape ca m-am rastit la ea.
Cuvintele ei au venit ca un torent :
- Tot ce stiu e ca nu erai langa mine, nici Tyler nu te-a vazut, asa ca nu-mi spune ca m-am lovit la cap. Duba urma sa ne striveasca pe amandoi, dar nu ne-a strivit, si mainile tale au lasat urme pe ea, si ai lasat o urma si pe cealalta masina dar nu esti ranit deloc, si duba mi-ar fi zdrobit si picioarele dar ai ridicat-o...
Dintr-o data a strans din dinti iar ochii ii sclipeau plini de lacrimi.
M-am uitat la ea cu o expresie batjocoritoare, desi simteam doar groaza.Vazuse totul.
- Crezi ca am ridicat o duba de pe tine ? am intrebat sarcastic.
A raspuns dand din cap rigid.
Vocea mi-a devenit si mai batjocoritoare :
- Nimeni n-o sa te creada, sa stii.
Ea facu un efort sa-si controleze furia.Cand mi-a raspuns, a spus fiecare cuvant incet si deliberat :
- Nu o sa spun nimanui.
Vorbea serios.Vedeam asta in ochii ei.Chiar si furioasa si tradata, ea avea de gand sa-mi pastreze secretul.
De ce ?
Socul mi-a stricat expresia creata cu grija pentru o jumatate de secunda, dar apoi mi-am revenit.
- Atunci de ce mai conteaza ? am intrebat, chinuindu-ma sa-mi fac vocea aspra.
- Conteaza pentru mine, spuse ea vehement.Nu-mi place sa mint, asa ca trebuie sa fie un motiv serios pentru care s-o fac.
Imi cerea sa am incredere in ea. Exact cum imi doream eu ca ea sa aiba incredere in mine. Dar era o limita peste care nu puteam sa trec.
Vocea mi-a ramas dura:
- Nu poti sa-mi multumesti si sa renunti?
- Multumesc, spuse ea si apoi astepta intr-o tacere infuriata.
- N-ai de gand sa renunti, nu ?
- Nu.
- Atunci...
Nu puteam sa-i spun adevarul nici daca as fi vrut...si nu vroiam.Mai bine o lasam sa-si imagineze ce vrea decat sa stie ce sunt, pentru ca nimic nu era mai rau decat adevarul.Eram un cosmar adus la viata direct din paginile unui roman de groaza.
- Sper ca o sa te bucuri de dezamagire.
Ne-am uitat urat unul la altul. Era ciudat cat de draguta era enervarea ei. Ca o pisica furioasa, blanda si inofensiva, si foarte putin constienta de propria ei vulnerabilitate.
S-a inrosit si a strans iar din dinti :
- De ce te-ai mai deranjat ?
Intrebarea ei nu era ceva la care sa ma fi asteptat sau la care sa fi fost pregatit sa raspund. Mi-am pierdut controlul asupra rolului pe care il jucam.Am simtit cum masca imi cade de pe fatza si i-am spus, doar de data asta, adevarul :
- Nu stiu.
Mi-am intiparit in memorie fatza ei pentru ultima data - era inca incordata cu furie, sangele nu-i disparuse din obraji - si apoi m-am intors cu spatele si m-am indepartat de ea. 




SFARSITUL CAP. 3

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Bella
Moderator

Din: Arad
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 340
Yana te ador pt capitolele astea :X

Multumeeeeeeeesc muuult :X


Ador Midnight Sun :X

_______________________________________


Don't you know I've tried and I've tried
To get you out my mind
But it don't get no better
As each day goes by
And I'm lost and confused
I've got nothin to lose
Hope to hear from you soon
P.S. I'm still not over you [P...]
pus acum 17 ani
   
nebunikmititik
Nou.♪

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 5
mai vreau capitole la zori de zi!!!  

capitole mai vreau capitole zori zi!!!  

51KB
pus acum 17 ani
   
rock4ever
Super-Membru.♪

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 304
aici sunt puse capitolele din Midnight Sun, capitolele dim zori de zi le gasesti pe  a spus cine la topicul zori de zi
scuzati off-ul , revenind
yana multumim pentru capitole:>

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la