|
|
- Phil calatoreste mult.E jucator de baseball.
Zambetul deveni mai pronuntat.Cariera lui o amuza.
Am zambit si eu, fara sa vreau. Nu pentru ca incercam sa o fac sa se simta relaxata. Zambetul ei m-a facut pur si simplu sa vreau sa zambesc si eu, sa iau parte la secret.
- Am auzit de el ?
Am rememorat listele numelor de jucatorilor de baseball profesionisti, intrebandu-ma care Phil e al ei....
- Probabil ca nu. Nu joaca bine.
Inca un zambet.
- Doar la liga mica. Se muta des.
Listele din capul meu se schimbara imediat, si am luat in considerare alte posibilitati in mai putin de o secunda. In acelasi timp, imi imaginam alt scenariu.
- Iar mama ta te-a trimis aici ca sa poata sa calatoreasca cu el, am spus
Facand presupuneri obtineam mai multe informatii de la ea decat cu intrebarile.A functionat din nou. Barbia i s-a ridicat, iar expresia i-a devenit dintr-o data incapatanata.
- Nu, nu m-a trimis aici, spuse ea , vocea capatandu-i un ton dur.
Presupunerea mea a suparat-o desi nu-mi dadeam seama de ce.
- M-am trimis singura.
Nu puteam sa-mi dau seama ce vroia sa spuna sau de ce se suparase. Ma pierduse complet.
Asa ca am renuntat. Nu puteam sa o inteleg pe fata asta. Nu era ca alti oameni.Poate ca tacerea gandurilor ei sau parfumul mirosului nu erau singurele lucruri ciudate in legatura cu ea.
- Nu inteleg, am zis, fiindu-mi greu sa recunosc asta.
A oftat si s-a uitat in ochii mei pentru mai mult timp decat puteau majoritatea oamenilor sa reziste.
- Mama a stat cu mine la inceput dar ii era dor de el, explica ea incet, tonul ei devenind in ce in ce mai deznadajduit. Era nefericita...asa ca m-am hotarat ca era timpul sa petrec o perioada la Charlie.
Incruntarea dintre sprancene se adanci.
- Dar acum tu esti nefericita, am murmurat.
Nu puteam sa ma abtin sa nu imi spun ipotezele cu voce tare, sperand sa inteleg ceva din reactiile ei. Asta oricum, n-a fost greu de ghicit.
- Si ? zise ea, ca si cum nu mai era nimic de adaugat.
Am continuat sa ma uit in ochii ei, simtind ca am dat insfarsit de un indiciu despre sufletul ei. Am vazut in acel raspuns exact unde se pozitiona ea in propria ei lista de prioritati. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, nevoile ei erau ultimele pe lista.
Era altruista.
Cand am vazut asta, misterul persoanei care se ascundea in mintea tacuta, se risipi putin.
- Nu pare corect, am spus.
Am dat din umeri, incercand sa par relaxat, incercand sa ascund intensitatea curiozitatii mele.
A ras, dar nu parea amuzata deloc.
- Nu ti-a spus nimeni pana acum ? Viata e nedrepta.
Vroiam sa rad si eu, dar nu ma simteam nici eu amuzat. Stiam cate ceva despre nedreptatea vietii.
- Cred ca am mai auzit asta undeva .
S-a uitat la mine, parand din nou confuza.A clipit si apoi si-a revenit:
- Deci asta e tot, spuse ea.
Dar eu nu eram pregatit sa inchei conversatia. Micul « V » dintre ochii ei, un semn al regretelor ei, ma deranja.Vroiam sa il netezesc cu varful degetului.Dar bineinteles, n-o puteam atinge. Era periculos din multe motive.
- Te prefaci bine, am spus eu rar, inca gandindu-ma la noua ipoteza.Dar pun pariu ca suferi mai mult decat lasi sa se vada.
Ea s-a strambat, lasandu-si ochii in jos si imbufnandu-si gura. Se uita spre fata clasei. Nu-i placea cand ghiceam corect. Nu era tipul obisnuit de martira – nu vroia un public care sa asiste la durerea ei.
- Gresesc ?
A tresarit usor, dar s-a prefacut ca nu ma aude.
M-a facut sa zambesc.
- Asa ma gandeam si eu.
- De ce-ti pasa? m-a intrebat ea, fara sa se uite la mine.
- Asta e o intrebare buna, am recunoscut eu mai mult pentru mine insumi decat ca sa-i raspund ei.
Spiritul ei de observatie era mai bun decat al meu. Ea vedea direct miezul lucrurilor in timp ce eu ma invarteam pe la margini, cautand orbeste printre indicii. Detaliile vietii ei umane nu trebuiau sa conteze pentru mine.Era gresit ca mie sa-mi pese ce gandea ea. Inafara de a-mi proteja familia de suspiciuni, gandurile umane nu trebuiau sa ma intereseze.
Nu eram obisnuit sa fiu mai putin intuitiv decat altcineva. Ma bazam mult prea mult pe auzul meu, si in mod clar, nu eram atat de perceptiv cum ma credeam.
Fata a oftat si s-a uitat inainte. Ceva din expresia ei frustrata era amuzant. Toata situatia, toata conversatia era amuzanta. Nimeni n-a fost intr-un pericol mai mare in fatza mea decat fata asta, si in orice moment as putea - distras de faptul ca ma ambalam ridicol de mult in conversatie - sa inhalez pe nas si s-o atac inainte sa ma pot controla. Iar ea era iritata pentru ca nu i-am raspuns la intrebare...
- Te enervez ? am intrebat, zambind gandindu-ma la absurditatea situatiei.
S-a uitat rapid la mine, iar ochii i-au parut prinsi in privirea mea.
- Nu chiar, spuse ea. Sunt mai mult enervata de mine insami. Fatza mea e asa de usor de citit. Mama imi spune mereu ca sunt ca o carte deschisa.
S-a incruntat, nemultumita.
M-am uitat la ea uimit. Motivul pentru care era suparata era ca se temea ca o citesc prea usor. Ce bizar. Nu m-am chinuit mai mult sa inteleg pe cineva in intreaga mea viata, sau mai bine zis existenta pentru ca viata nu e cuvantul potrivit. Nu aveam viata.
- Dinpotriva, am contrazis-o eu simtindu-ma ciudat de prudent, ca si cum era pe undeva un pericol pe care nu-l puteam vedea ;eram brusc nelinistit, presimtirea facandu-ma sa ma simt tulburat.
- Esti foarte greu de citit.
- Atunci inseamna ca te pricepi la citit oamenii, presupuse ea, formandu-si propria ipoteza, care era, din nou, perfect corecta.
- De obicei, am fost eu de acord.
I-am zambit , lasandu-mi buzele sa expuna sirurile stralucitoare de dinti ascutiti.
A fost un lucru prostesc, dar devenisem dintr-o data inexplicabil de disperat sa o atentionez pe fata in orice fel. Corpul ei era mai aproape de mine decat inainte, intorcandu-ne unul spre altul inconstient in timpul conversatiei. Toate semnele care erau suficiente ca sa sperie restul umanitatii, nu pareau sa functioneze in cazul ei. De ce nu se retragea departe de mine, cu groaza ? Cu siguranta a vazut pana acum destul de mult din latura mea intunecata incat sa realizeze pericolul, asa intuitiva cum parea ea sa fie.
N-am apucat sa vad daca avertizarea mea a avut efectul dorit. Domnul Banner ne-a cerut sa fim atenti, iar ea s-a intors imediat. Parea usurata de intrerupere, deci poate ca intelegea inconstient. Speram ca a inteles.
Am realizat ca deveneam din ce in ce mai fascinat, chiar daca incercam sa alung sentimentul. Nu-mi permiteam ca Bella sa mi se para interesanta.Sau mai bine zis, ea nu-si permitea. Deja eram nerabdator sa vorbec din nou cu ea.Vroiam sa stiu mai multe despre mama ei, despre viata ei de dinainte sa vina aici, de realatia cu tatal ei.Toate detaliile lipsite de importanta care mi-ar putea dezvalui personalitatea ei. Dar fiecare secunda petrecuta cu ea era o greseala, un risc pe care n-ar trebui sa si-l asume.
Fara sa-si dea seama, si-a scuturat parul des chiar in momentul in care imi permisesem inca o respiratie. Un val concentrat din mirosul ei mi-a izbit gatul.
Era ca in prima zi. Durerea uscaciunii care ardea m-a ametit. A trebuit sa ma prind de masa ca sa ma tin pe scaun. De data asta aveam mai mult control. N-am mai rupt nimic, cel putin. Monstrul din mine a urlat, dar nu s-a bucurat de durerea mea.Era strans incatusat. Pentru moment
N-am mai respirat si m-am indepartat de fata cat am putut de mult.
Nu, nu-mi permiteam sa mi se para fascinanta.Cu cat o gaseam mai interesanta, cu atat era mai probabil s-o omor. Deja facusem doua greseli minore astazi. O sa fac o a treia, care n-o sa mai fie la fel de minora ?
Imediat ce a sunat clopotelul, am fugit din clasa, probabil distrugand orice impresie politicoasa pe care o construisem pe jumatate in cursul orei. Din nou, am rasuflat usurat cand am dat de aerul curat si umed de afara, ca si cum era un parfum tamaduitor. M-a grabit sa ma indepartez de fata cat mai mult posibil.
Emmet ma astepta in fatza usii de la cursul de Spaniola. Mi-a analizat expresia salbatica.
Cum a fost? s-a intrebat el precaut.
- N-a murit nimeni, am murmurat.
Cred ca e si asta ceva...Cand am vazut-o pe Alice iesind din ora , am crezut...
In timp ce intram la ora, am vazut amintirea lui de acum cateva momente. O vazuse pe Alice prin usa deschisa a clasei, cum mergea repede, speriata, de-a lungul terenului, catre cladirea de Stiinte. Am simtit cum Emmet isi amintea dorinta de a se ridica sa se duca dupa ea, si apoi decizia de a ramane pe loc. Daca Alice ar fi avut nevoie de ajutor, l-ar fi cerut.
Mi-am inchis ochii cu teama si dezgust in timp ce ma asezam.
- Nu mi-am dat seama ca am fost atat de aproape. Nu credeam ca o sa...Nu mi-am dat seama ca e asa grav, am soptit eu
Nu a fost, m-a asigurat el. N-a murit nimeni,nu?
- Nu, am zis eu printre dinti.Nu de data asta.
Poate o sa devina mai usor.
- Sigur.
Sau poate o s-o omori.Dadu din umeri. N-ai fi primul care greseste.Nimeni n-o sa te judece prea aspru. Uneori cineva miroase prea bine.Sunt impresionat ca ai rezistat atat de mult.
- Nu ma ajuti, Emmet.
Eram revoltat de faptul ca accepta ideea ca as omori-o pe fata, ca asta era cumva inevitabil. Era vina ei ca mirosea asa bine ?
Stiu, pentru ca atunci cand mi s-a intamplat mine...,isi aminti el, luandu-ma cu el inapoi in timp, acum jumatate de secol, pe camp la amurg, unde o femeie intre doua varste isi strangea rufele uscate de pe o sfara prinsa intre doi meri. Mirosul merelor era adanc impregnat in aer.Recolta se terminase iar fructele stricate erau imprastiate pe pamant, loviturile de pe suprafata lor facand aroma sa se ridice in mici norisori. Un lan de fan proaspat cosit, completa mirosul acela, in armonie. Emmet inainta pe camp, ignorand-o pe femeie. Fusese trimis de Rosalie cu un anume scop. Cerul era insangerat, cu tente de portocaliu la linia vestica a orizontului.El ar fi continuat sa mearga pe drumul lui si n-ar fi existat nici un motiv sa-si aminteasca seara aceea, doar ca o briza neasteptata a umflat rufele albe ca pe niste panze, si a trimis mirosul femeii pana la Emmet.
- Ah, am gemut incet.
Ca si cum propria mea sete nu era indeajuns de greu de suportat.
Stiu.N-am rezistat nici jumatate de secunda.Nici macar nu m-am gandit sa rezist.
Amintirea lui a devenit mult prea explicita ca sa pot s-o indur.Am sarit in picioare, cu dintii inclestati atat de tare incat puteau sa taie fier.
- Esta bien, Edward ? intreba seniora Goff, uimita de miscarea mea brusca.
Imi puteam vedea chipul prin mintea ei si stiam ca nu aratam prea bine.
- Me perdona, am murmurat eu indreptandu-ma spre usa.
- Emmet, por favor, puedas tu ayuda a tu hermano? a intrebat ea gesticuland neajutorata spre mine in timp ce ma grabeam sa ies din clasa.
- Sigur, l-am auzit pe el spunand.
Si a fost imediat langa mine.
M-a urmat pana in capatul indepartat al cladirii, unde m-a prins din urma si si-a pus mana pe umarul meu. I-am dat mana la o parte, cu o forta care nu era necesara. Ar fi rupt oasele unei maini umane, si toate celelalte oasele atasate de ele.
- Scuze, Edward.
- Stiu.
Am tras aer in piept cu respiratii convulsive, incercand sa-mi curat capul si plamanii.
- E atat de rau ? m-a intrebat incercand sa nu se gandeasca la mirosul din amintirea lui, dar fara sa reuseasca.
- E mai rau, Emmet, mai rau.
A ramas tacut pentru un moment.
Poate...
- Nu, n-ar fi mai bine daca as termina cu ea. Intoarce-te la ora, Emmet.Vreau sa fiu singur.
S-a intors fara sa mai spuna sau sa gandeasca altceva, si a plecat repede. O sa-i spuna profesoarei de Spaniola ca sunt bolnav, sau ca chiulesc, sau ca sunt un vampir lipsit de control. Ce mai conta ce scuza folosea ? Poate ca n-o sa ma mai intorc.Poate ca trebuia sa plec.
M-am dus iar in masina, asteptand sa se termine orele. Sa ma ascund. Din nou.
Ar fi trebuit sa-mi petrec timpul luand decizii sau incercand sa caut o solutie, dar, ca un dependent, m-am trezit cautand prin invalmaseala de ganduri emanate dinspre cladirile scolii.
Vocile familiare ieseau in evidenta, dar nu ma interesa sa ascult viziunile lui Alice, sau nemultumirile lui Rosalie. Am gasit-o usor pe Jessica, dar fata nu era cu ea, asa ca am continuat sa caut. Gandurile lui Mike Newton mi-au captat atentia, si am localizat-o in sfarsit la ora de sport cu el. Newton era nefericit pentru ca vorbisem cu ea la Biologie. Isi reamintea raspunsul ei cand adusese vorba despre asta...
Nu l-am mai vazut pana acum vorbind cu cineva mai mult decat un cuvant sau doua. Bineinteles ca o considera pe Bella interesanta. Nu-mi place cum se uita la ea. Dar ea n-a parut prea entuziasta in legatura cu el. Cum a zis... ? « Ma intreb ce-o fi fost in neregula cu el lunea trecuta » ceva de genul asta. N-a sunat ca si cum i-ar pasa. Nu cred ca a fost cine stie ce conversatie...
Se convingea pe el insusi sa nu mai fie pesimist, bucurat de ideea ca Bella n-a fost interesata de conversatia cu mine.Asta m-a enervat mai mult decat era acceptabil, asa ca m-am fortat sa nu-l mai ascult.
Am pus Cd-ul cu muzica violenta in casetofon, si apoi l-am dat tare pana a acoperit toate celelalte voci. Trebuia sa ma concentrez foarte tare pe muzica, ca sa ma abtin sa nu ma intorc la gandurile lui Mike, sa o spionez pe fata care nu banuia nimic...
Am trisat de cateva ori, cand ora se apropia de sfarsit. Nu spionam, am incercat sa ma conving eu pe mine insumi. Doar ma pregateam. Vroiam sa stiu exact cand pleca din sala de sport si cand o sa ajunga in parcare. Nu vroiam sa ma ia pe nepregatite.
In timp ce elevii ieseau pe usile salii de sport, am iesit din masina, fara sa stiu prea bine de ce fac asta. Ploua usor.Am ignorat stropii care imi udau parul.
Vroiam ca ea sa ma vada aici ? Speram sa vina sa vorbesca cu mine ? Ce faceam aici ?
Nu m-am miscat, desi incercam sa ma conving sa intru inapoi in masina, stiind ca purtarea mea era vrednica de dispret. Mi-am tinut mainile incrucisate pe piept si am respirat superficial in timp ce o priveam venind incet spre mine, cu colturile gurii indreptate in jos. Nu s-a uitat la mine.De cateva ori s-a uitat in sus spre nori, cu o grimasa, de parca o jignisera cu ceva.
Am fost dezamagit cand a ajuns la masina ei inainte sa treaca pe langa mine. Ar fi vorbit cu mine ? As fi vorbit eu cu ea ?
S-a urcat in camioneta ei Chevy de un rosu palid, o rabla ruginita mai batrana decat tatal ei.Am privit-o cum pornea camioneta, motorul antic huruind mai tare decat oricare alt vehicul din parcare. Apoi si-a tinut mainile pe ventilatorul de incalzire. Frigul era neplacut pentru ea, nu-l suporta. Si-a intins degetele prin parul ei des, tinand cate o suvita in bataia curentului cald, ca si cum vroia sa le usuce. Imi imaginam cum trebuie sa miroasa cabina camionetei dar am alungat repede gandul.
S-a uitat imprejur, ca si cum era pregatita sa dea cu spatele, si in sfarsit s-a uitat spre mine. Mi-a sustinut privirea doar pentru o jumatate de secunda si tot ce am putut sa citesc in ochii ei a fost surpriza, inainte sa-si fereasca privirea si sa dea camioneta in marsalier. Apoi, s-a oprit din nou zgomotos, spatele masinii ei ratand la cativa centimetrii o coliziune cu masina lui Erin Teague.
S-a uitat in oglinda retrovizoare, cu gura deschisa de uimire.Cand cealalta masina a trecut de ea, a verificat in toate partile de doua ori si apoi a iesit din parcare cu atat de multa atentie incat m-a facut sa zambesc. Era ca si cum se credea periculoasa la volanul camionetei ei ramolite.
Gandul ca Bella Swan ar putea fi periculoasa pentru cineva, indiferent ce masina conducea, m-a facut sa rad in timp ce fara a trecut pe langa mine uitandu-se drept inainte.
SFARSIT DE CAPITOL !
|
|
